Incendiu de proporții pe falezele plajei "Modern"

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Întreaga zonă, acoperită de fumul dens

Incendiu de proporții pe falezele plajei "Modern"

Eveniment 18 Iulie 2015 / 00:00 3402 accesări

Pompierii constănțeni s-au luptat vineri după-amiază, timp de trei ore, cu un puternic incendiu de vegetație uscată ce a avut loc în municipiul Constanța. Flăcările au izbucnit pe una dintre falezele plajei "Modern", în apropierea Casei Căsătoriilor, și s-au extins rapid din cauza vântului puternic. În scurt timp, întreaga zonă a fost acoperită de fumul dens și înecăcios. "Se vedeau de pe bulevardul Mamaia acei nori negri ridicându-se. Am venit cu mașina până la Casa Căsătoriilor ca să aflu ce s-a întâmplat. Iarba luase foc. Era foarte cald și abia puteai să respiri", a povestit un martor. Oamenii care locuiesc în zonă au apelat imediat linia unică 112 și au cerut ajutorul autorităților. Disperați că flăcările ar putea ajunge și în gospodăriile lor, unii dintre ei au apucat furtunuri cu apă și au început să stropească pentru a stăvili forța incendiului. Și oamenii aflați pe plajă s-au speriat. "Am observat o coloană de fum din ce în ce mai groasă ridicându-se pe cer, de pe faleză. Inițial am crezut că a luat foc o casă sau ceva de genul ăsta, dar apoi am văzut că ardea iarba. M-am speriat pentru că m-am gândit că ar putea ajunge flăcările și la locuințele de acolo", a povestit o femeie.

 MAI MULTE FOCARE Militarii care au luat parte la intervenție au avut parte de o misiune extrem de dificilă. Și asta pentru că existau mai multe focare, iar vântul bătea cu putere. Apelul fusese primit la ora 14.30, iar în jurul orei 17.30 focul a fost stins. "La fața locului au fost trimise cinci autospeciale cu apă și spumă, trei din cadrul Detașamentului Constanța-Oraș și două din cadrul Detașamentului Port. Conform estimărilor de la fața locului, au ars aproximativ 16 hectare de vegetație uscată", a declarat plt. Daian Hagi, purtătorul de cuvântul al Inspectoratului pentru Situații de Urgență "Dobrogea". Din fericire, autoritățile spuneau că incendiul nu s-a soldat cu victime. Statisticile arată că, de la începutul anului şi până în prezent, s-a înregistrat o creştere de... 375% a numărului de incendii de vegetaţie uscată, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut.

Taguri articol


12