Incendiu de proporţii

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Incendiu de proporţii

Eveniment 13 Ianuarie 2012 / 00:00 592 accesări

Patru autospeciale cu apă şi spumă ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Dobrogea” (ISU) au intervenit, în noaptea de miercuri spre joi, pentru a stinge un incendiu puternic izbucnit la o magazie aflată pe strada Comarnic, din municipiul Constanţa, în care erau depozitate deşeuri reciclabile. Reprezentanţii ISU “Dobrogea” spun că apelul prin linia unică 112 a fost primit în jurul orelor 04.30, iniţial intervenţia fiind preluată de Detaşamentul de Pompieri Constanţa Port, care a trimis la adresa indicată două autospeciale. Pentru că în imediata apropiere nu existau, însă, surse de alimentare cu apă, Detaşamentul Constanţa Palas a trimis în sprijin alte două maşini care au transportat apă de la cei mai apropiaţi hidranţi stradali, din zonele CET şi Poarta 6. La locul incendiului a ajuns în scurt timp şi un echipaj SMURD pentru acordarea primului ajutor, în cazul în care ar fi existat persoane intoxicate cu fum. Din fericire, nu s-au înregistrat victime. Flăcările au fost stinse în jurul orelor 07.30. În incendiu au ars aproximativ şase tone de carton, două tone de hârtie, patru tone de mase plastice, o presă, un calculator, o imprimantă şi documente. Echipajele de pompieri au reuşit să salveze marfa depozitată într-o magazie alăturată, dar şi un autoturism marca Dacia. În urma cercetărilor efectuate, pompierii militari au stabilit că incendiul a fost provocat de o mână criminală. Poliţiştii Secţiei 5 au deschis o anchetă pentru a da de urma autorilor. Dacă vor fi prinşi, aceştia se vor alege cu dosare penale pentru comiterea infracţiunii de incendiere. Prejudiciul urmează să fie stabilit.

Taguri articol


12