Un incendiu a izbucnit luni seară, pe acoperișul celui mare mall din municipiul Galați, la fața locului deplasându-se cinci echipaje de pompieri militari, a declarat pentru Agerpres purtătorul de cuvânt al ISU, maior Eugen Chiriță.
Potrivit acestuia, incendiul a fost unul minor, produs de o instalație de iluminat defectă, care se afla pe fațada mall-ului, iar focul a fost stins înainte ca flăcările să ajungă în interiorul galeriei comerciale. Doar fumul a pătruns într-un depozit de haine, a mai adăugat sursa citată.
Reprezentantul ISU Galați a mai spus că incendiul nu a impus evacuarea oamenilor din centrul comercial, însă cei care se aflau acolo, la cumpărături, oricum au ieșit din mall, alertați de ce se întâmpla afară.
,,Din fericire nu s-au înregistrat victime, iar focul a fost stins rapid", a declarat Chiriță.