Poliţiştii de frontieră au intervenit, miercuri după-amiază, pentru a stinge un incendiu izbucnit în Delta Dunării. Reprezentanţii Gărzii de Coastă spun că, în jurul orei 16.00, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră (SPF) Chilia au fost solicitaţi de un reprezentant al Primăriei Chilia Veche să sprijine o acţiune de stingere a unui incendiu izbucnit în zona Ostrovul Tătaru, din Delta Dunării. După două ore, poliţiştii de frontieră au reuşit să lichideze focul, care se propagase pe o suprafaţă de aproape trei hectare. Reprezentanţii Gărzii de Coastă spun că echipajele Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Tulcea nu au putut ajunge în apropierea focarului din cauza terenului accidentat. În urma incendiului nu au fost înregistrate victime. Un echipaj al Gărzii de Coastă a continuat supravegherea zonei pentru a preîntâmpina reizbucnirea incendiului.