Zeci de persoane au fost rănite marţi după ce un incendiu dintr-o localitate din vestul Germaniei s-a răspândit la cel puţin opt case şi apoi la un tronson feroviar major, informează oficiali locali citaţi de DPA. Oficialii din Siegburg au afirmat iniţial că au suspiciuni că incendiul s-a declanşat după ce trecerea unui tren pe calea ferată a provocat scântei care au aprins vegetaţia, focul propagându-se apoi la locuinţe.
Ulterior, municipalitatea a precizat că nu s-a stabilit cum a izbucnit incendiul, iar oficiali ai căilor ferate susţin că o investigaţie este încă în desfăşurare.
În jur de 550 de pompieri au fost mobilizaţi pentru stingerea incendiului. Diferite agenţii au furnizat informaţii contradictorii privind numărul de răniţi, dar centrul local guvernamental de control care coordonează răspunsul autorităţilor a avansat un număr total al răniţilor de 28, dintre care trei grav.