Incendiul de la silozul din port, izbucnit din neglijenţă

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Incendiul de la silozul din port, izbucnit din neglijenţă

Eveniment 09 Noiembrie 2013 / 00:00 586 accesări

Ancheta desfăşurată în cazul incendiului, din urmă cu mai bine de o săptămână, la banda transportoare a unui siloz din Portul Constanţa se apropie de final. Specialiştii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Dobrogea“ au stabilit că focul a fost provocat, cel mai probabil, de mai multe scântei rezultate în timpul unor lucrări de sudură şi care au aprins cauciucul din care este confecţionată banda transportoare a silozului. Anchetatorii spun că flăcările au distrus cinci electromotoare, banda transportoare, acoperişul magaziei de porumb, instalaţia electrică şi că au fost afectate aproape 3.000 de tone de porumb vrac. Amintim că autorităţile constănţene au intrat în alertă pe 28 octombrie, în jurul orei 18.00, când mai multe persoane au sunat la 112 şi au sesizat faptul că banda transportoare de la silozul din dana de gabare a luat foc. Primii care au ajuns în zonă şi care au încercat să stingă flăcările au fost pompierii din cadrul Consal. Ei au utilizat o autospecială pentru intervenţie la înălţime şi una cu apă şi spumă. Pentru că nu au putut ţine sub control flăcările, ISU „Dobrogea“ a trimis în ajutor alte patru autospeciale cu apă şi spumă şi o autoscară din cadrul Detaşamentului Constanţa Oraş. Pompierii au reuşit să oprească extinderea flăcărilor către siloz, iar după trei ore, incendiul era sub control. Totodată, având în vedere că operaţiunea a fost una riscantă, dată fiind înălţimea la care au intervenit pompierii, între 70 şi 100 de metri, în zonă a fost prezent şi un echipaj SMURD.

Taguri articol


12