Aşa cum au promis, profesorii afiliaţi la Federaţia “Spiru Haret” (FSH) declanşează, astăzi, greva de avertisment, după ce au cerut Parlamentului, într-o scrisoare deschisă, să se întrunească de urgenţă şi să respingă ordonanţa privind amînarea majorării cu 50% a salariilor cadrelor didactice. Potrivit reprezentanţilor FSH, greva de avertisment va începe la ora 7.00 şi se va desfăşura pe parcursul întregii zile de luni. Federaţia are afiliaţi 75.000 de salariaţi în toată ţara, 6.500 dintre ei fiind în Bucureşti. În judeţul Dolj, aproximativ 5.000 de cadre didactice afiliate la FSH au semnat pentru declanşarea grevei de avertisment de luni, însă liderii sindicali se aşteaptă ca la acţiunea de protest să participe circa 3.000 de dascăli. În judeţul Iaşi, aproximativ 10.000 de cadre didactice afiliate la FSH se vor afla luni în grevă de avertisment, protestul afectînd majoritatea liceelor de elită din municipiul Iaşi, potrivit liderilor sindicali. „Din cei 13.000 de profesori cîţi numără judeţul, aproximativ 10.000 de dascăli vor participa la grevă. Cadrele didactice vor veni la şcoală, dar nu vor preda nimic. Practic, învăţămîntul ieşean va fi paralizat timp de o zi”, a declarat, duminică, Gheorghe Isvoranu. În judeţul Timiş, 6.000 de cadre didactice sînt afiliate şi vor intra în grevă de la orele 08.00. În judeţul Cluj, peste 2.000 de cadre didactice din învăţămîntul preuniversitar vor participa la protest, activitatea a peste 25 de unităţi de învăţămînt din zona Turda, respectiv din municipiile Turda şi Cîmpia Turzii şi peste zece comune arondate, încetînd. În judeţul Mureş, peste 5.000 de sindicalişti din învăţămînt vor intra, luni, în grevă de avertisment. Cadrele didactice din judeţul Constanţa, afiliate în totalitate la Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţămînt (FSLI), vor urma calendarul stabilit de organizaţie. Astfel, celelalte trei federaţii din Educaţie - Alma Mater, FLSI şi Federaţia Educaţiei Naţionale - vor intra în grevă de avertisment în 10 noiembrie. Din 18 noiembrie toate cele patru federaţii din educaţie intră în grevă generală pe termen nelimitat, nemulţumite de decizia Guvernului de a amîna pînă în 1 aprilie 2009 aplicarea legii de majorare cu 50% a salariilor cadrelor didactice.
Sanitas, încă în discuţii
Ministrul Sănătăţii se întîlneşte astăzi, cu Federaţia Sanitas, pentru a analiza concluziile grupului de lucru format din reprezentanţii Ministerului Sănătăţii, ai Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate şi ai organizaţiei sindicale, în funcţie de care ar putea fi stabilite perspectivele pe termen scurt sau mai lung.
„Discuţia cu Sanitas începe la orele 15.30 şi va dura o oră întrucît la orele 17.00 trebuie să ne întîlnim cu toate federaţiile sindicale. Vom analiza concluziile grupului de lucru, apoi în funcţie de aceste date vedem dacă ne apropiem de semnarea unui acord sau mai aprofundăm anumite elemente”, a declarat, ieri, ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu. În opinia demnitarului, discuţiile de astăzi pot viza stabilirea unui acord pe termen scurt, adică pînă la jumătatea anului 2009 sau elaborarea unei strategii pe termen lung, care să fie inclusă în viitoarea lege a salarizării.
„Legea salariilor profesorilor nu va fi aplicată de nimeni în România”
Partidele politice nu doresc să-şi asume aplicarea Legii salariilor profesorilor după alegeri şi niciun guvern nu va pune în practică această lege în forma ei actuală, a declarat, ieri, ministrul Economiei şi Finanţelor (MEF), Varujan Vosganian. „Această lege, aşa cum a fost votată în Parlament, nu va fi aplicată de nimeni în România. Orice guvern care va veni va găsi tot felul de tertipuri să o amîne, să o fragmenteze”, a spus Vosganian, la un seminar organizat de MEF la Sinaia. El apreciază că a doua zi după alegeri toate partidele îşi vor nuanţa discursul şi vor discuta despre efectele unei asemenea majorări, care practic “ar duce la dezastru”. În opinia lui Vosganian, recrudescenţa populismului în mediul politic demonstrează că acesta are încă nevoie de maturizare. “România a fost monitorizată tot timpul, din Evul Mediu pînă în 2007, cînd am intrat în UE ca membru cu drepturi depline. Se pare că nu putem să gestionăm bine libertatea. Românul, cînd e lăsat liber, fuge repede la frigider”, a spus Vosganian. Ministrul a precizat că în discuţiile cu sindicaliştii le-a cerut acestora să prezinte scenariile proprii privind impactul diferitelor majorări salariale solicitate. El a arătat că niciun sindicat nu a venit la discuţii cu proiecţii, deşi toate confederaţiile au expertiză şi capacitatea să realizeze astfel de evaluări. “Dialogul cu sindicatele trebuie să se realizeze pe bază de scenarii privind evoluţia societăţii româneşti. Ei (sindicaliştii - n.r) mi-au răspuns că nu avem ce scenarii să discutăm pentru că Parlamentul a votat Legea salarizării în învăţămînt fără niciun scenariu. Eu le-am spus că, dacă veniturile românilor se vor diminua, nu va răspunde niciun parlamentar, ci eu voi fi judecat şi nu vreau să fac compromisuri pe termen scurt”, a declarat Vosganian.