Încep înscrierile la Universitatea „Andrei Șaguna“!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Câte locuri sunt disponibile în acest an

Încep înscrierile la Universitatea „Andrei Șaguna“!

Educație 13 Iulie 2016 / 17:50 2139 accesări

Tinerii care doresc să urmeze cursurile unei instituții de învățământ superior din Constanța trebuie să știe că și în anul universitar 2016 - 2017 pot opta pentru singura universitate particulară acreditată cu grad de încredere din sud-estul țării, Universitatea ”Andrei Șaguna” din Constanța. În cadrul instituției, funcționează 4 facultăți și sunt disponibile 850 de locuri la nivel licență, iar taxele de școlarizare sunt de 2.200 de lei la ciclul de licență. Astfel, la Facultatea de Științe Economice, tinerii pot opta pentru specializările Finanțe și Bănci, unde sunt disponibile 10 locuri fără taxă și 140 cu taxă, Marketing, cu 10 locuri fără taxă și 40 de locuri cu taxă, Management (10 locuri fără taxă și 190 cu taxă) și Contabilitate și informatică de gestiune, unde sunt scoase la concurs 5 locuri fără taxă și 45 cu taxă. La Facultatea de Drept și Științe Administrative funcționează două specializări, cea de Drept și cea de Administrație publică, unde sunt disponibile câte 5 locuri fără taxă și 95 cu taxă. La Facultatea de Științele Comunicării și Științe Politice, tinerii pot opta pentru specializarea Jurnalism, unde sunt vacante 5 locuri fără taxă și 70 cu taxă, și pentru specializarea Relații Internaționale și Studii Europene, unde sunt scoase la concurs în anul universitar 2016 - 2017 5 locuri fără taxă și 45 cu taxă. Cei care vor să opteze pentru Facultatea de Psihosociologie au la dispoziție 10 locuri fără taxă și 90 cu taxă în cadrul specializării Psihologie.

MASTERAT Cei care optează pentru studiile masterale au la dispoziție, în cadrul Universității ”Andrei Șaguna“, 5 specializări, care se derulează pe o durată de 4 semestre, iar taxele anuale sunt de 2.600 de lei. Astfel, candidații pot opta pentru programul masteral de Psihologie clinică - evaluare și intervenție terapeutică, unde sunt disponibile 30 de locuri, pentru programul de Finanțarea și administrarea afacerilor în turism-servicii (30 de locuri) sau pentru programul de Management financiar bancar (30 de locuri). În plus, candidații interesați mai au la dispoziție programul de Devianță și delincvență, unde sunt scoase la concurs 50 de locuri, sau cel de Comunicare mediatică, opinie publică și management informațional, unde sunt disponibile în anul universitar viitor 20 de locuri. Înscrierile se fac la sediul din Constanța, bulevardul Al. Lăpușneanu nr. 13. Mai multe informații sunt disponibile pe site-ul instituției, www.andreisaguna.ro



12