Încep probele scrise la bac

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Încep probele scrise la bac

Social 28 Iunie 2010 / 00:00 532 accesări

Absolvenţii claselor a XII-a din toată ţară susţin, astăzi, prima probă scrisă din cadrul examenului de bacalaureat, la Limba şi literatura română. La nivel naţional, potrivit datelor Ministerului Educaţiei, sunt aşteptaţi să participe la această probă peste 217.000 de candidaţi. La probă vor putea participa candidaţii din sesiunea curentă care au participat la probele de evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale, precum şi cei din sesiunile anterioare care au solicitat reluarea probelor nepromovate. La nivelul judeţului Constanţa, potrivit datelor Inspectoratului Şcolar Judeţean Constanţa, participă, la proba de astăzi, 7.412 elevi, din peste 7.900 de elevi. La Palatul Copiilor Constanţa, a avut loc şedinţa publică de tragere la sorţi a membrilor comisiilor de bacalaureat. Accesul elevilor în sălile de examen se face pe baza actului de identitate, în intervalul orar 7.30 - 8.30, fără manuale, dicţionare, notiţe, însemnări şi orice mijloc electronic de calcul sau de comunicare. După comunicarea subiectelor, candidaţii au la dispoziţie trei ore pentru rezolvarea lor, însă nu pot părăsi sala de examen mai devreme de o oră şi jumătate.



12