Probele orale ale examenului naţional de Bacalaureat s-au încheiat ieri, iar de astăzi încep testele scrise, primul fiind cel la Limba şi literatura română. Reamintim că miercuri a fost ultima zi a probei orale la Limba maternă şi prima pentru Limba şi literatura modernă. Testul la limba modernă a continuat ieri. Candidaţii care au fost respinşi la una din probele orale nu au mai putut continua examenul, întrucît aceste teste sînt eliminatorii. Potrivit purtătorului de cuvînt al Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ), Mariana Neacşu, la Constanţa, la Limba şi literatura modernă, proba orală, din totalul de 3.184 de candidaţi, la forma de învăţămînt zi, s-au prezentat la examen 3.146, toţi fiind promovaţi, aproape jumătate dintre ei cu nota maximă. De asemenea, la forma de învăţămînt seral, din totalul de 138 de elevi, s-au prezentat 121, de asemenea, toţi fiind admişi, cei mai mulţi fiind punctaţi cu note între 8 şi 8,99. La forma de învăţămînt fără frecvenţă, din 620 de elevi, au fost prezenţi 540, toţi fiind promovaţi, predominînd notele între 8 şi 8,99.
Emoţii la… scris
De astăzi, încep probele scrise, prima fiind la Limba şi literatura română. Accesul candidaţilor în centrul de examen la probele scrise se face în intervalul 7.30 - 8.30. La probele practice din cadrul profilului artistic, accesul candidaţilor în centrul de examen se face cu cel puţin o oră înainte de susţinerea probelor. Preşedintele comisiei din centrul de examen desemnează o comisie de control, formată din minimum două cadre didactice şi personalul de pază de la intrarea în centrul de examen, pentru legitimarea fiecărui candidat la intrarea în centrul de examen şi îl îndrumă, dacă este cazul, la sala unde se depozitează obiectele personale, care nu sînt permise în sala de examen. Candidaţii nu au voie să stea pe holuri mai mult de 5-7 minute, potrivit metodologiei de organizare şi desfăşurare a bac-ului. Cei care au materiale/obiecte nepermise (telefoane mobile, culegeri, manuale, notiţe, însemnări etc., precum şi orice mijloace electronice de calcul sau de comunicare, geantă) vor primi o pungă/plic în care să le introducă împreună cu un bileţel/etichetă pe care îşi notează numele şi prenumele şi le vor lăsa în sala de depozitare. Candidaţii pot avea la probele scrise dicţionarul la disciplina limba latină sau planul de conturi la disciplina contabilitate, în zilele desfăsurării probelor respective. Candidaţii se aşează cîte unul în bancă, în ordine alfabetică, în funcţie de disciplina şi de tipul de subiect primit, conform listelor afişate. Timpul destinat elaborării unei lucrări scrise este de trei ore, socotit din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor fotocopiate pentru fiecare candidat.