Încep repetiţiile pentru Festivalul Mamaia

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Încep repetiţiile pentru Festivalul Mamaia

Cultură 23 August 2006 / 00:00 1505 accesări

Pe scena Teatrului de Vară din staţiunea Mamaia se dă, astăzi, startul repetiţiilor pentru cea de-a 36-a ediţie a Festivalului Naţional de Muzică Uşoară Mamaia, care va avea loc în perioada 25-27 august. Evenimentul este organizat de Consiliul Judeţean Constanţa (CJC), în colaborare cu Societatea Română de Televiziune - TVR1 şi Societatea Română de Radiodifuziune. Primii interpreţi care se vor obişnui, de astăzi, cu emoţiile scenei, sînt finaliştii etapelor de preselecţie la Secţiunile Interpretare şi Creaţie, care vor intra în concurs în seara de deschidere a festivalului. Anul acesta, iubitorii muzicii de calitate vor avea prilejul să asculte atît voci tinere, ale unor interpreţi talentaţi, în plină afirmare, cît şi nume consacrate în peisajul muzical românesc. Mai mult, faptul că în cadrul Secţiunii Creaţie se regăsesc piese semnate de compozitori şi textieri de renume, precum Mihai Alexandru, Ionel Tudor, Andreea Andrei, Ovidiu Komornyik, Şerban Georgescu demonstrează că festivalul de la Mamaia rămîne un eveniment muzical notabil, care se bucură de aprecierea publicului şi a specialiştilor deopotrivă.

Cîştigătorii preselecţiilor la Secţiunea Interpretare sînt din Bucureşti, Tîrgu Mureş, Olt, Piteşti, Chişinău, Petroşani, Galaţi, Vrancea, Dolj, Craiova, Buzău, Iaşi, Călăraşi şi Cluj şi au fost aleşi din cei 80 de tineri interpreţi care s-au prezentat la concurs. Iată care sînt finaliştii Secţiunii de Interpretare, în ordine alfabetică: Aida Borovină, Alexandra Ana Maria Niculae, Alin Nicuşor Văduva, Alina Dincă, Andreea Ionela Ioncea, Anişoara Mardare, Cătălina Ciobanu, Cosmin Gabriel Dragomir, Cristian Crăciun, Dragoş Chircu, Edict, Florentina Cătălina Ciuna, Iasmina Mirabela Curcă, Iuliana Claudia Dumitrache, Nora Amabella Deneş, Oana Ileana Nicuţ, Ovidiu Turca, Rada (Silvia Mişcoi), Zakhia Mariam Anabtawi. În ceea ce priveşte Secţiunea Creaţie, în urma jurizării celor 109 piese înscrise în concurs, în finală au intrat doar 16 compoziţii: “Acolo unde ştii” (muzica şi versurile: Mihai Alexandru), “Aproape de cer” (muzica: Ionel Tudor, versuri: Andreea Andrei), “Chiar dacă pari nebun” (muzica: JAZZ IT UP şi Andrei Tudor, versuri: Andreea Andrei), “Clipe cu tine” (muzica şi versurile: Costi Ioniţă), “De dragul tău” (muzica şi versurile: Ovidiu Komornyik), “Fata ştie ce vrea” (muzica: Rareş Timiş, Horea Pascu, Emanuel Mirea, versuri: Emanuel Mirea), “Mi-a rămas doar amintirea ta” (muzica: Nicolae Caragia, versuri: Viorela Filip), “Muza mea” (muzica: Marian Tascău, versuri: Kamara), “Numai tu” (muzica: Şerban Georgescu, versuri: Simona Nae), “Oare” (muzica şi versurile: trupa Conekt), “Poţi visa” (muzica: Mihnea Irimia, versuri: Cristina Sarmei), “Rece gheţar” (muzica: Radu Ionuţ, versuri: Radu Aurel), “Tot ce vreau, vreau” (muzica: Daniel Alexandrescu, versuri: Radu Fornea, Mircea Presel), “Tu eşti mi corason” (muzica: Silviu Păduraru şi Adrian Cristescu, versuri: Silviu Păduraru, Adrian Cristescu şi George Mihalcea), “Vreau să te regăsesc” (muzica: Daniel Alexandrescu, versuri: Daniel Alexandrescu şi Mircea Presel), “Zi de zi” (muzica şi versurile: Jimi Laco).

Mădălin Voicu, preşedintele juriului la Mamaia 2006

De menţionat este faptul că, pe site-ul festivalului (www.festivalul-mamaia.ro) a fost afişată şi componenţa juriului: Mădălin Voicu (preşedinte), Berti Barbera, Cristi Zgabercea, Mariana Şoitu, Daniela Vlădescu, Titus Andrei, Eduard Cârcotă, Viorel Gavrilă, Rodica Şerbănescu, Aura Urziceanu, Vali Bărbulescu, Nicolae Costin, Dan Teodorescu, Adrian Romcescu şi Dominique Iancu. Comisia de organizare a Festivalului Mamaia 2006, desemnată de Consiliul Judeţean Constanţa, este formată din: preşedintele CJC, Nicuşor Daniel Constantinescu (preşedinte), directorul Direcţiei de Cultură, Cristian Zgabercea (preşedinte executiv) şi membrii: Petrică Munteanu - consilier judeţean, Cristian Darie - consilier judeţean, Tudorel Pârvu - director al Direcţiei Buget-Finanţe, Eduard Bădilă - şef Serviciu Promo, Sport, Sănătate, Carmen Oproiu - inspector Direcţia de Cultură, Alina Şolopa - inspector Direcţia de Cultură.

Organizatorii au stabilit şi programul recitalurilor TVR 50. Astfel, în prima seară de festival, în cadrul Caravanei TVR 50, publicul spectator şi telespectator va avea ocazia să-i urmărească, în recital, pe unii dintre cei mai îndrăgiţi artişti români: Paula Seling, Andra, Monica Anghel, Pepe, Nicola, “Direcţia 5“, Cătălin Crişan, Gabriel Cotabiţă, Mirabela Dauer, Ana Maria, Ionuţ Ungureanu, “Proconsul“, Marcel Pavel, Mihai Trăistariu şi “3rei SUD EST“. Seara de 26 august va fi rezervată, de asemenea, generaţiei de elită a muzicii româneşti, în cadrul recitalului TVR 50 urmînd să evolueze: Doina Spătaru, Mihai Constantinescu, Corina Chiriac, Pompilia Stoian, Adrian Daminescu, Marina Voica, Ileana Şipoteanu, Oana Sîrbu, Mădălina Manole, Adrian Romcescu, Adrian Enache, Carmen Trandafir, Ovidiu Komornyik, Silvia Dumitrescu. Prezentatorii festivalului vor fi Horia Brenciu şi Cătălin Măruţă.



12