Persoanele nevoiaşe din Mangalia vor putea merge, de marţi până vineri, ori până sâmbătă, dacă este cazul, să-şi ridice pachetele pregătite de municipalitate. Reprezentanţii administraţiei publice locale din Mangalia anunţă că pachetele se distribuie, lunar, în patru locaţii: la cantina socială (incinta Grupului Şcolar „Ion Bănescu“), la sala de sport a Şcolii Generale nr. 1 din Mangalia (Str. Matei Basarab), la fostul complex Metexin (situat pe str. Rozelor din localitate), precum şi în incinta C10, pentru beneficiarii din Neptun. Din aceste locaţii, lunar, peste 3.500 de pensionari cu venituri mai mici de 800 lei/lună, persoane în vârste de peste 60 de ani care nu realizează venituri, dar şi persoane cu handicap din localitate beneficiază de ajutor din partea Primăriei Mangalia. Pachetele conţin un pui, un litru de ulei, un kg de zahăr, un kg de orez, un kg de făină şi un kg de mălai.