Începe divorţul oficial al Marii Britanii de UE

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Începe divorţul oficial al Marii Britanii de UE

Externe 28 Martie 2017 / 11:44 360 accesări

Ambasadorul britanic la Uniunea Europeană, Tim Barrow, îi va înmâna miercuri personal președintelui Consiliului European, Donald Tusk, scrisoarea prin care Marea Britanie notifică blocul comunitar de intenția sa de a părăsi UE, a informat marți presa locală, citată de EFE. Odată ce scrisoarea va fi înmânată, va începe numărătoarea inversă a ''divorțului'' britanic, prevăzut pentru 29 martie 2019, la finalul unei perioade de doi ani de negocieri. Tot miercuri, prim-ministrul Theresa May va informa Parlamentul că Marea Britanie a declanșat Articolul 50 al Tratatului de la Lisabona, care stabilește termenii negocierilor dintre Londra și Bruxelles. Se așteaptă ca Tusk să facă o scurtă declarație prin care să anunțe că a intrat în posesia scrisorii, urmând ca joi președintele Consiliului European să pună în circulație între cei 27 de membri ai UE un proiect de document care va prevedea liniile directoare de negociere cu Marea Britanie, a informat „The Guardian“. Aceste linii directoare vor fi adoptate oficial la summitul special care va avea loc la 29 aprilie, la Bruxelles.

Barrow, care a fost director politic în Ministerul de Externe britanic înainte de a fi numit reprezentant permanent al Marii Britanii la Bruxelles, l-a înlocuit în ianuarie pe Ivan Rogers, care a demisionat ca urmare a dezacordurilor cu Guvernul lui May. EFE amintește că Marea Britanie începe miercuri procesul de ''divorț'' de Bruxelles, după ce britanicii au votat în favoarea Brexitului la referendumul desfășurat la 23 iunie 2016.



12