Festivalul Internaţional de Folclor „Dobroge, mândră grădină”, conceput ca o adevărată desfăşurare de forţe, se pregăteşte de start. Timp de cinci zile, în perioada 19-25 iunie, litoralul românesc se transformă într-o adevărată scenă pentru folclorul autentic, graţie celei de-a VII-a ediţii a festivalului care a cucerit şi lansat sute de tineri şi copii cu dragoste pentru tradiţie. Anul acesta, la eveniment şi-au anunţat prezenţa peste 1400 de participanţi din ţară şi din străinătate: Republica Moldova, Grecia, Turcia, Serbia şi Armenia. Deschiderea oficială a evenimentului va avea loc în această duminică, de la ora 18.00, la Eforie Sud şi de la ora 20.00, în staţiunea Neptun. Pentru prima dată, festivalul se va desfăşura şi în staţiunea Mamaia, unde vor avea loc parade ale portului popular românesc, în fiecare seară, de luni până vineri, între orele 18.30-19.00, pe traseul Aqua Magic-Cazino, după care sunt programate spectacole pe scena de la Cazino.
CONCURSURI DE DANS, CÂNTEC ŞI... FRUMUSEŢE. Concursurile pentru cele cinci secţiuni ale festivalului se vor desfăşura la Casa de Cultură din Mangalia, de luni până vineri, între orele 09.30-12.30 şi 15.00-17.30. De altfel, parade ale portului popular şi spectacole folclorice de înaltă clasă, susţinute de soliştii şi ansamblurile invitate, vor avea loc în Neptun, Venus, Jupiter, Eforie Sud şi Nord, Mamaia, Albeşti şi Pecineaga. În primele patru zile de concurs se vor desfăşura şi concursuri de frumuseţe pentru titlul de „Miss Dobroge, mândră grădină”, în Mangalia, Neptun, Eforie şi Mamaia, iar finala va avea loc pe 24 iunie, la hotelul Caraiman din staţiunea Neptun.
Festivitatea de premiere este programată pe 25 iunie, de la 09.30, pe scena Casei de Cultură din Mangalia, unde se vor acorda premii pentru fiecare din cele cinci secţiuni: Interpretare solişti vocali şi instrumentişti fără dizabilităţi, Interpretare solişti vocali şi instrumentişti cu dizabilităţi, Coregrafie dans popular naţional, Coregrafie dans popular internaţional şi Grupuri vocal-folclorice.
Festivalul Internaţional de Folclor pentru Copii şi Tineri Interpreţi „Dobroge, mândră grădină” este organizat de A.C.C.S.A.L.P.C - Constanţa, primăriile oraşelor Mangalia şi Eforie, comunelor Pecineaga şi Albeşti şi agenţia de impresariat artistic Future Project, cu sprijinul Asociaţiei Litoral-Delta Dunării.