Începe Festivalul „Dobroge, vatră de folclor românesc”

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Începe Festivalul „Dobroge, vatră de folclor românesc”

Cultură 19 Noiembrie 2011 / 00:00 558 accesări

Festivalul Judeţean de Folclor al Cântecului şi Dansului Popular Naţional „Dobroge, vatră de folclor românesc”, ajuns la cea de-a II-a ediţie, îşi deschide porţile în această sâmbătă, la Căminul cultural din localitatea constănţeană Ciobanu. Evenimentul dedicat promovării tinerelor talente, cântului şi tradiţiilor populare, este organizat de Asociaţia Culturală a Coregrafilor, Scenografilor, Artiştilor Liber Profesionişti şi Amatori din Constanţa, prin agenţia de impresariat artistic „Future Projects” Constanţa, în colaborare cu Primăria Comunei Ciobanu.

Festivalul - concurs se desfăşoară pe două categorii de vârstă: 8 - 14 ani şi 15 - 25 ani. În cadrul celor trei secţiuni de concurs - Coregrafie Dans Popular, Interpretare Grupuri Vocal Folclorice, Interpretare Vocală şi Instrumentişti - au confirmat participarea 16 ansambluri de dansuri populare, şapte grupuri vocal - folclorice, 25 de solişti vocali şi patru solişti instrumentişti. Tinerii folclorişti, în număr total de peste 300, vor reprezenta localităţile: Pecineaga, Vulturu, Cogealac, Horia, Pantelimon, Ciobanu, Independenţa, Cumpăna, Ovidiu, Mihail Kogălniceanu, Siliştea, Negru Vodă, Tuzla, Grădina, Castelu, Nisipari.

Juriul festivalului va fi format din personalităţi marcante ale folclorului românesc şi alte personalităţi din lumea artistică. La final, organizatorii vor acorda două trofee, premii pe fiecare secţiune de concurs, precum şi diplome de participare şi de excelenţă.

Taguri articol


12