Începe Festivalul „Elena Roizen”

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Începe Festivalul „Elena Roizen”

Cultură 25 Mai 2013 / 00:00 669 accesări

Cea de-a VI-a ediţie a Festivalului Cântecului Popular „Elena Roizen” debutează, în această sâmbătă, de la ora 18.00, la Ovidiu, localitatea în care, în urmă cu 68 de ani „privighetoarea Dobrogei” a văzut lumina zilei. Peste 30 de tineri concurenţi din toate zonele etnografice ale ţării vor urca pe scena amplasată în aer liber, lângă Centrul Cultural Ovidiu, în încercarea de a convinge juriul prezidat de specialistul Electrecord Daniela Roxana Gibescu. Prima zi a festivalului va fi urmată de recituri susţinute de: Petrică Mâţu Stoian, Sirma Granzulea, Ion Amititeloae şi Aurel Sava.

Duminică, de la ora 18.00, cei mai talentaţi concurenţi vor fi premiaţi. Gala laureaţilor va fi urmată de recitaluri susţinute de Ştefania Rareş, Elena Ionescu-Cojocaru şi câştigătorul din 2012 al Trofeului „Elena Roizen”, Gabriel Dumitru.

Pentru că perioada de desfăşurare a festivalului coincide cu cea de-a V-a ediţie a „Zilelor oraşului Ovidiu”, pe scena amplasată în aer liber vor avea loc şi altfel de recitaluri, după cele folclorice. Sâmbătă, pe scenă va urca Guess Who, iar duminică vor face show Ionuţ Galani şi Mircea Cazan, Chimie şi Loredana. Un grandios foc de artificii va încununa atmosfera festivă.

Evenimentele sunt organizate de Primăria şi Consiliul local Ovidiu, alături de Centrul Cultural din localitate. (M.S.)

Taguri articol


12