Teatrul Național de Operă și Balet (TNOB) „Oleg Danovski” deschide, în această sâmbătă, cea de-a 40-a ediție a Festivalului Internațional al Muzicii și Dansului și, odată cu el, trece la ora de iarnă. Astfel, toate cele 14 evenimente de pe agenda longevivei manifestări culturale vor începe de la ora 18.30, cu o jumătate de oră mai devreme decât până acum.
„Au existat 40 de ediţii prin care artiştii constănţeni s-au adresat dumneavoastră cu iubire şi pasiune, v-au aşteptat cu evenimente artistice minunate, s-au bucurat când sala era plină, au numărat cu tristeţe şi locurile goale la anumite spectacole, au apreciat aplauzele, au promis că, în fiecare an, vor onora această tradiţie neîntreruptă indiferent de situaţiile prin care au trecut. Ne-am ţinut promisiunea şi nu am lipsit la nicio întâlnire anuală. Şi ne-am prezentat nu oricum, ci cu spectacole variate, pline de vervă şi sensibilitate, cu artişti valoroşi şi cu producţii de calitate”, spune directorul TNOB, Daniela Vlădescu, referindu-se la tradiționala manifestare. „Și la cea de-a 40-a ediţie ne vom uita în sală în speranţa că nu sunt locuri libere şi vom aştepta cu înfrigurare verdictul dumneavoastră, aplauzele. Şi anul acesta, vom aduce în faţa dumneavoastră premiere, spectacole de referinţă ale repertoriului curent, artiştii noştri dăruiţi şi mulţi invitaţi din întreaga lume, care să susţină prin talentul lor dreptul la cultură al fiecăruia. Şi este adevărat că publicul constănţean şi-a câştigat acest drept prin prezenţa în sala noastră de spectacol şi prin devotamentul faţă de viaţă artistică a minunatului oraş de la marginea marii”, mai spune Daniela Vlădescu.
DEBUT ANIVERSAR CU „ROMEO ȘI JULIETA” Primul spectacol de pe agenda Festivalului este unul cu ținută, baletul „Romeo și Julieta”, la a cărui premieră este așteptat publicul în această sâmbătă, de la ora 18.30. Muzica lui Serghei Prokofiev, coregrafia lui Horațiu Cherecheș, costumele și decorurile, realizate de Natalia Kornilova, și artiștii Companiei de Balet, aflați în formă maximă, reprezintă atuuri ale reușitei acestui spectacol. Duminică, de la aceeași oră, iubitorii operei se vor delecta urmărind „Elixirul dragostei”, de Gaetano Donizetti, cu soprana Mădălina Sandu - Germania, Robert Nagy - București și Stephen Kaulana Foster din America, în distribuție. Conducerea muzicală a spectacolului în care se regăsește „perla ariilor” - „Una furtiva lagrima” - va fi asigurată de maestrul Radu Ciorei.
DE SĂPTĂMÂNA VIITOARE În programul festivalului se vor afla săptămâna viitoare: o „Seară a muzicii românești” - 29 octombrie, opera mozartiană „Flautul fermecat” - 1 noiembrie, o gală extraordinară de balet - 2 noiembrie. Sărbătoarea muzicii și dansului va continua cu: arii celebre din opere și un „Concert fără perdea”, oferit de Constanța Brass Band - 5 noiembrie, gala extraordinară „Farmecul operetei” - 8 noiembrie, spectacolul de divertisment muzical „O sole mio”, cu participarea fanfarei RAJA „Muzica apelor” - 9 noiembrie. Pe 11 noiembrie, faimoasa soprană Leontina Văduva, stabilită în Franța, va evolua pe scena TNOB, pentru ca în a doua parte a serii să aibă loc premiera operei contemporane „Intimations”, de Dinos Constantinides, în regia lui Ștefan Munteanu. Festivalul Internațional al Muzicii și Dansului va continua cu spectacolul muzical-coregrafic „Amor caliente” - 15 noiembrie, opera „Turandot”, de Puccini - 16 noiembrie, baletul „Don Quijote”, de Ludwig Minkus - 20 noiembrie și un concert simfonic Beethoven, pe 22 noiembrie. Festivalul se va încheia pe 23 noiembrie, cu una dintre cele mai frumoase opere pucciniene, „Boema”.
BILETE ȘI ABONAMENTE În vânzare se găsesc atât bilete (15, 20, 25, 30 și 40 lei), cât și abonamente, cu prețuri cuprinse între 200 și 140 de lei. Există și câteva excepții. Astfel, biletele pentru baletul „Romeo și Julieta” au prețuri de 30 de lei - pensionari și elevi și de 40 și 50 de lei. Tichetele pentru opera „Flautul fermecat” din 1 noiembrie și recitalul extraordinar Leontina Văduva se găsesc la vânzare, în afara abonamentului, la prețuri de 25, 30 și 40 de lei.