Începe procesul patronilor unui bordel

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Începe procesul patronilor unui bordel

Eveniment 10 Decembrie 2014 / 00:00 2408 accesări

După ce au fost trimiși în judecată, în stare de arest preventiv, pentru proxenetism, patronii unui bordel din Medgidia, Dumitru Arapi, zis „Nea' Miti“, și complicele său, George Răducan, au aflat că procesul lor va începe anul viitor. La scurt timp de la menținerea celor doi inculpați în spatele gratiilor, instanța a decis ca cercetarea judecătorească în acest dosar să demareze pe 6 ianuarie 2015. Oamenii legii spun că suspecții au fost scoși din afaceri pe 24 septembrie 2014, după o anchetă care a durat aproape trei luni. „Nea' Miti“ a fost încătușat, chiar în casa sa, în momentul în care primea 400 de lei marcați „PROXENET”, de la doi investigatori sub acoperire. „Banii primiţi erau destinaţi intermedierii unor acte sexuale cu persoanele de sex feminin găzduite de inculpat“, spun procurorii în rechizitoriu. În urma percheziţiei efectuate în locuinţa lui Dumitru Arapi, anchetatorii au descoperit cinci tinere ce se prostituau și l-au reținut şi pe George Răducan. În buzunarele uneia dintre fete a fost găsită suma de 100 lei, bani despre care aceasta a declarat în fața oamenilor legii că i-a primit de la un client. Din casă, polițiștii au mai ridicat bancnotele marcate, telefoane mobile și bani. În urma investigațiilor efectuate, oamenii legii au stabilit că cele cinci tinere au practicat prostituţia, unele dintre ele având chiar și opt clienți pe zi. Conform înţelegerii dintre prostituate şi gazda lor, „Nea' Miti“, el primea jumătate din banii obţinuţi din prostituţie, precum şi 50 de lei pe lună de la fiecare dintre fete pentru plata consumului de apă. Anchetatorii spun că George Răducan a obligat, prin acte de violență, o adolescentă de 17 ani să se prostitueze. Banii obţinuţi de aceasta erau împărţiţi, în mod egal, de Arapi şi Răducan. În timpul audierilor, cei doi suspecți au negat acuzațiile care li se aduc.



12