Începe Ramadanul

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Începe Ramadanul

Justiție 09 August 2010 / 00:00 784 accesări

Pentru musulmanii din întreaga lume, postul Ramadanului începe miercuri, 11 august. Toţi adepţii credinţei islamice vor duce un trai în abstinenţă şi rugăciune, până pe 9 septembrie. Timp de o lună de zile, de la răsăritul soarelui şi până la apus, musulmanii nu vor fuma, nu vor consuma alimente sau lichide. Luna de post este o oportunitate de reflecţie asupra vieţii şi, de asemenea, o perioadă de linişte, iertare, compasiune şi caritate. Ramadanul înseamnă belşug şi veselie pentru fiecare musulman în parte, o sărbătoare pe durata căreia oraşele sunt înfrumuseţate, clădirile şi moscheile sunt luminate, iar străzile sunt pline de vânzători de cărţi religioase şi accesorii sau bucate tradiţionale. Fiecare zi de post şi rugăciune se termină cu masa tradiţională numită Iftar. Ultima zi a postului marchează începutul sărbătorii Ramadan Bayram, cunoscută şi sub denumirea de Seker Bairam (Bairamul dulce). Aceasta durează trei zile, prilej de a oferi daruri între rude şi prieteni sau de a savura dulciuri, de a bea ceai sau cafea. Este indicat, pentru cei care vizitează Turcia în timpul Ramadanului, să evite consumul de alimente sau băuturi alcoolice în locuri publice, fiind recomandate spaţiile închise, restaurantele, ceainăriile sau barurile. Pentru turişti, localurile le oferă meniuri speciale, băuturile alcoolice fiind înlocuite cu sucuri de fructe.

Taguri articol


12