Începe săptămâna cu poveşti

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Începe săptămâna cu poveşti

Cultură 27 Aprilie 2010 / 00:00 458 accesări

„Magia circului”

Cei mai mici şi mai exigenţi dintre spectatori sunt aşteptaţi, astăzi, de la ora 10.30, în sala Teatrului pentru Copii şi Tineret, pentru a descoperi „Magia circului”. Spectacolul interactiv, creat special de Lică Gherghilescu şi Aneta Forna Christu pentru copiii cu vârste cuprinse între trei şi 10 ani, va aduce pe scenă îndrăgiţi actori constănţeni precum: Daniela Manolache, Rovena Paraschivoi, Tiberiu Roşu şi Daniel Minciună.

„Capra cu trei iezi”

Mâine, o poveste clasică, „Capra cu trei iezi”, scrisă de unul dintre cei mai îndrăgiţi scriitori, Ion Creangă, va fi narată, de la ora 10.00, prin mijloacele specifice artei teatrale. Simpaticele personaje şi nesuferitul cumătru lup vor evolua în faţa micilor spectatori, captându-le interesul şi oferindu-le lecţii utile de comportament. Spectacolul are la bază un scenariu scris de Cristian Pepino, viziunea regizorală aparţinându-i lui Gabriel Apostol. Frumoasele costume şi decoruri, inspirate din folclorul românesc, sunt creaţia Danielei Drăgulescu, iar ilustraţia muzicală îi aparţine lui Dan Bălan. Protagoniştii poveştii sunt: Magda Vernescu, Daniel Minciună, Ion Ciolan, Daniela Manolache, Rovena Paraschivoi, Claudia Zaharia şi Laurenţiu Dogaru.

„Piatra din casă”

De la ora 16.30, la teatru sunt aşteptaţi atât cei mici, cât şi adolescenţii, pentru a urmări un spectacol din seria „cânticelelor comice”, scrise de Vasile Alecsandri. Regia piesei „Piatra din casă” este semnată de Lică Gherghilescu şi Liviu Manolache, scenografia fiind realizată de Carmencita Brojboiu. Din distribuţia piesei fac parte actorii: Tiberiu Roşu, Daniela Manolache/ Claudia Zaharia, Daniel Minciună, Clara Ghiuvelechian, Victor Petcu şi Adrian Bădilă.



12