Baza sportivă “Tenis Club Idu”, situată pe malul Lacului Siutghiol din staţiunea Mamaia, găzduieşte în această săptămână cel mai puternic turneu de tenis organizat în această vară pe litoral. Astăzi sunt programate primele meciuri de pe tabloul principal al primei ediţiii a BCR Futures Circuit - Trofeul Mamaia Idu, turneu feminin rezervat senioarelor, cu premii în valoare totală de 25.000 de dolari. În lipsa româncelor din Top 100, aflate la ultimul turneu de Grand Slam al anului, US Open, principala favorită a competiţiei este Alexandra Cadanţu (149 WTA), secondată de Elena Bogdan (175 WTA), ambele sosite direct de la New York, unde au pierdut în calificări. Principalele contracandidate la victorie sunt două jucătoare din Franţa, Severine Beltrame (238 WTA, favorită nr. 3) şi Natalie Piquion (251 WTA, favorită nr. 4). Lista capilor de serie este completată de Raluca Olaru (266 WTA, favorită nr. 5), Liana Ungur (285 WTA, favorită nr. 6), Eva Fernandez-Brugues (294 WTA, favorită nr. 7) şi Sofia Shapatava (295 WTA, Georgia, favorită nr. 8). Din păcate, pe tabloul principal nu se află nicio jucătoare din Constanţa, toate fiind eliminate în calificări.
„Este prima ediţie a unui turneu destul de important, pentru că oferă jucătoarelor tinere din România posibilitatea de a aduna puncte şi a urca în clasament. Din câte ştiu, mai există o competiţie cu premii de 25.000 de dolari în ţară, însă la Constanţa participantele sunt mult mai valoroase”, a spus Marian Sandu, directorul Tenis Club Idu Mamaia. În întrecerea de dublu, cuplul creditat cu prima şansă la victorie este alcătuit din Darija Jurak (Croaţia) şi Ksenia Lykina (Rusia), în timp ce dublul românesc format din Alexandra Cadanţu şi Elena Bogdan este favorit nr. 2.