În preambulul zilei de 1 Iunie, Muzeul de Artă Populară îi invită pe prichindei mâine, de la ora 10.00, la cea de-a X-a ediţie a Târgului Copiilor. Evenimentul se va desfăşura, ca şi la ediţiile precedente, pe platoul din faţa instituţiei de cultură. Cu acest prilej, vizitatorii pot admira expoziţia intitulată „Lumea copilăriei”, în cadrul căreia vor fi prezentate jucării, modelaje, desene, măşti, dar şi obiecte decorative, realizate de cei mici după tehnicile origami sau quilling.
Vor expune, pentru cei care doresc să regăsească candoarea primilor ani din viaţă, preşcolari şi elevi de la grădiniţele şi şcolile din Constanţa, care au participat, pe parcursul anului, la atelierele de creaţie organizate în cadrul Muzeului de Artă Populară.
(M. S.)