Începe Tîrgul Naţional al Meşterilor Populari

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Începe Tîrgul Naţional al Meşterilor Populari

Cultură 19 August 2009 / 00:00 556 accesări

Cea de-a XI-a ediţie a Tîrgului Naţional al Meşterilor Populari va debuta mîine, de la ora 10.00, în piaţeta Cazinoului din staţiunea Mamaia. Manifestarea, organizată de Muzeul de Artă Populară, cu sprijinul Primăriei Municipiului Constanţa, aduce în staţiunea Mamaia peste o sută de familii de meşteri populari din toate zonele etnografice ale ţării: Bucovina, Transilvania, Maramureş, Banat, Oltenia, Muntenia şi Dobrogea. Meşterii olari din cele mai importante centre de ceramică ale ţării - Horezu, Vlădeşti, Marginea, Baia-Mare, Corund - îşi vor etala frumoasele obiecte decorative, precum şi pe cele de uz gospodăresc, în realizarea cărora au folosit metodele tradiţionale, respectînd autenticitatea şi decorul centrelor de unde provin. De la această ediţie a Tîrgului Naţional al Meşterilor Populari nu vor lipsi nici creatorii de costume populare tradiţionale: româneşti, ungureşti, săseşti sau ţigăneşti. Icoanele pictate pe sticlă sau lemn sau ouăle încondeiate vor ocupa un loc aparte în cadrul manifestării. În ceea ce priveşte podoabele tradiţioanele, oferta este deosebit de generoasă: podoabe din mărgele, din piele sau din fire de bumbac, dar şi bijuterii autentice făurite de meşterii argintari. Scoarţele din lînă sau păr de capră, precum şi ţesăturile din lînă şi bumbac pentru decorul interiorului - feţe de masă sau ştergare - vor fi, cu siguranţă, deosebit de apreciate şi căutate de către vizitatorii estivali. Un loc aparte în cadrul acestei ediţii a tîrgului îl ocupă şi obiectele realizate din lemn, fie ele de uz gospodăresc sau decorative, la care se adaugă obiectele din piele, curelele şi chimirele sau împletiturile din papură sau paie. Instrumentele muzicale tradiţionale din lemn sau ceramică vor fi bine reprezentate la Tîrgul Naţional al Meşterilor Populari.

Selecţia participanţilor la Tîrgul Naţional al Meşterilor Populari este deosebit de strictă, în fiecare an, punîndu-se accent pe autenticitate şi tradiţie. Directorul Muzeului de Artă Populară din Constanţa, dr. Maria Magiru, a precizat că la această manifestare participă meşteri populari care practică şi stăpînesc un meşteşug transmis din generaţie în generaţie. Manifestarea, organizată de 11 ani, în staţiunea Mamaia, constituie un prilej pentru turiştii români şi străini aflaţi pe litoral, dar şi pentru constănţeni să achiziţioneze obiecte tradiţionale, reprezentative pentru civilizaţia rurală românească, realizate de meşteri populari autentici. Tîrgul va fi deschis pînă pe 25 august, de dimineaţă pînă spre miezul nopţii.

Taguri articol


12