Începe vacanţa de vară

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Începe vacanţa de vară

Social 17 Iunie 2011 / 00:00 710 accesări

Elevii şi preşcolarii intră, începând de sâmbătă, în vacanţa de vară, care va dura până la 11 septembrie inclusiv, potrivit Ordinului privind structura anului şcolar 2010-2011, emis de ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu. În anul şcolar 2011-2012, primul semestru va începe la 12 septembrie şi se va încheia la 23 decembrie, iar cel de-al doilea va fi între 16 ianuarie şi 22 iunie. Structura anului şcolar 2011-2012 va fi modificată faţă de cea a anului în curs, astfel încât vacanţa de iarnă şi cea de primăvară vor fi mai lungi cu o săptămână decât cele de până acum, în timp ce vacanţa intersemestrială va fi eliminată. „Subliniez faptul că numărul de zile de şcoală va fi identic cu cel din anul şcolar 2010 –2011”, a declarat ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu. Vacanţa de iarnă va fi în intervalul 24 decembrie-15 ianuarie, iar cea de primăvară, între 7 şi 22 aprilie. O altă noutate pe care o va aduce noua structură a anului şcolar este aceea că, în săptămâna de dinaintea vacanţei de primăvară, elevii vor participa la acţiuni extraşcolare şi extracuriculare, intervalul cu pricina numindu-se „Şcoala altfel”.



12