Preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, a afirmat, ieri, că solicitarea procurorului general, Codruţa Kovesi, adresată Parlamentului, privind începerea urmăririi penale a lui Adrian Năstase este “cam suspectă” şi are ca ţintă discreditarea acestuia: “Văd că se tot revine, şi numai în momente de acestea, cînd situaţia politică este aşa cum este. Acest atac direct la adresa lui Năstase, cînd ani la rînd s-a văzut că nu există substanţă în toată această chestiune, este clar că are o anumită ţintă: discreditarea lui Năstase, care este cel mai puternic contracandidat al lui Băsescu”. Întrebat despre informaţiile apărute în presa germană, referitoare la o posibilă “sacrificare” a lui Năstase de către PSD, în schimbul ridicării de către Comisia Europeană a monitorizării pe Justiţie, Iliescu a răspuns: “Orice este posibil. Da, este posibil”. Procurorul general al României, Laura Codruţa Kovesi, a trimis o scrisoare conducerii Camerei Deputaţilor prin care solicită ca plenul acestui for legislativ să se pronunţe asupra sesizării Parchetului privind începerea urmăririi penale în cazul deputatului Adrian Năstase.