Şcoala de balet „Nicolae Spirescu“ din comuna Cumpăna a prezentat, ieri, pe scena Casei de Cultură din localitate, spectacolul de închidere a stagiunii 2007-2008. La al cincilea an de activitate a acestei şcoli, „absolvenţii“ s-au prezentat cu un program mai complex şi mai variat. Pentru prima dată, aspiranţii la statutul de „balerini“ au dansat în poante, în faţa publicului. Deosebit de apreciată a fost evoluţia Andreei Soporan, care a prezentat cu virtuozitate „Moartea lebedei“, pe muzică de Sain Saens, în coregrafia lui Mihail Fokin. De asemenea, s-au remarcat Andreea Calagiu, Georgiana Corneanu, Adina Drăguşin, Andreea Robu şi Alina Cîrciumaru. Invitată specială a fost Zoe Caraiani, de la şcoala de balet a Teatrului „Oleg Danovski”. În cadrul acestui spectacol variat şi atrăgător şi-au făcut apariţia şi copiii de la grupa mică, doritori şi ei să se iniţieze în arta dansului. Din program au făcut parte mai multe numere de dans clasic, dans de caracter şi demi-caracter, o polkă şi un dans spaniol, dar şi momente de dans contemporan. Elevii au fost pregătiţi de către profesoarele Eva Spirescu şi Maria Teodora Spirescu.
„Toţi copiii au dovedit un progres remarcabil datorită mai multor apariţii la televiziunile naţionale şi locale“, a spus criticul de balet Nicolae Spirescu.
Manifestarea a fost organizată de către Consiliul Local şi Primăria comunei Cumpăna, împreună cu Şcoala de Balet „Nicolae Spirescu“.
În această seară, de la ora 18.00, pe scena Teatrului Naţional de Operă şi Balet „Oleg Danovski”, în cadrul spectacolului de final susţinut de elevii şcolii de balet a instituţiei teatrale, vor fi invitaţi şi elevi ai şcolii de la Cumpăna.