Încercare de compromitere a judecătorului Monica Pivniceru

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Luptă pe toate fronturile

Încercare de compromitere a judecătorului Monica Pivniceru

Economie 17 August 2012 / 00:00 390 accesări

Discreditarea şi batjocorirea sunt armele cel mai des folosite în lupta politică din România. Este şi cazul judecătorului Mona Pivniceru, fost membru al Consiliului Superior al Magistraturii, care, la puţin timp după ce a fost propusă în funcţia de ministru al Justiţiei, a fost implicată într-un scandal mediatic, în care o televiziune a publicat mai multe imagini cu aceasta intrând în maşina lui Andrei Năstase, fiul cel mare al lui Adrian Năstase. Referitor la acest caz, deputatul PSD Bogdan Niculescu Duvăz a declarat că prin transmiterea, în acest moment, a imaginilor care o prezintă pe Mona Pivniceru în maşina lui Andrei Năstase se încearcă descurajarea numirii ei ca ministru al Justiţiei, el apreciind că demersul este unul intenţionat. El a menţionat că în „grupurile” din jurul PDL şi al lui Traian Băsescu există o „emoţie” legată de numirea acesteia la Justiţie. La rândul său, Mona Pivniceru, cunoscută pentru schimburile de replici cu Traian Băsescu atunci când acesta a atacat justiţia, a declarat că, până luni, va lua o decizie în privinţa preluării portofoliului Justiţiei. De asemenea, premierul Victor Ponta, întrebat cum comentează imaginile cu Mona Pivniceru urcându-se în maşina lui Andrei Năstase, a răspuns: „Cum i s-a scos imediat un mic dosărel, o poză, taman când trebuia să fie în Guvernul USL!”. (T.I.)



12