Încercare de ranfluare a navei „Dunafoldvar”

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Specialiştii speră să scoată epava în două zile

Încercare de ranfluare a navei „Dunafoldvar”

Eveniment 13 Mai 2014 / 00:00 642 accesări

Împingătorul unguresc „Dunafoldvar”, care s-a scufundat, la începutul lui aprilie, în Canalul Dunăre - Marea Neagră, în zona localităţii Poarta Albă, va fi scos la suprafaţă în maximum două zile. După o încercare eşuată săptămâna trecută, când parâmele folosite s-au rupt, ieri, echipa de specialişti olandezi a început din nou operaţiunea de recuperare a navei. Cu echipamente noi, aduse din Olanda, respectiv două pompe de mare capacitate, lanţuri şi parâme mai groase, acţiunea de scoatere la suprafaţă a împingătorului a debutat cu izolarea navei. „În prezent, scafandrii izolează o parte din corpurile navei, astfel încât să nu mai existe guri de apă. La operaţiunea de ranfluare a navei se utilizează procedeul de doc plutitor. Sunt folosite două barje în care se introduce apă, iar ele vor fi scufundate la 1,5 - 2 metri. Între timp, pe sub împingător se vor trece lanţul şi o parâmă metalică groasă, care vor fi legate de barje în momentul în care sunt scufundate. În condiţiile în care legăturile s-au realizat, se începe scoaterea apei din barje, iar odată cu această operaţiune se ridică şi nava ca un doc plutitor”, a explicat directorul de exploatare din cadrul Companiei Naţionale Administraţia Canalelor Navigabile (CNACN), Anastasie Severin. El a precizat că acţiunea de scoatere a epavei la suprafaţă este una dificilă din cauza poziţiei navei, motiv pentru care nu s-a putut acţiona conform planului iniţial făcut de armator. „Echipa de specialişti a fost nevoită să se adapteze planului din teren. Poziţia navei nu a permis folosirea celor trei barje aşa cum se gândise iniţial”, a spus Severin. Potrivit directorului de exploatare din cadrul CNACN, deşi se va lucra non-stop la ranfluarea împingătorului, acesta va fi adus pe linia de plutire abia mâine. „În prezent, nava a fost scoasă din apă aproximativ doi metri. După ce iese puntea principală la suprafaţă, abia atunci putem spune că împingătorul pluteşte. Şi acest lucru se poate întâmpla mâine sau chiar poimâine (n.r. - marţi sau miercuri)”, a arătat Severin. După ridicarea navei la suprafaţă, ea va fi evaluată şi, în funcţie de cât de afectată a fost de incendiu, armatorul se va hotărî dacă o duce la fier vechi sau nu.

Taguri articol


12