Prima încercare de ranfluare a împingătorului unguresc „Dunafoldvar“, care zace pe fundul Canalului Dunăre - Marea Neagră, la kilometrul 29+500, în zona localităţii Poarta Albă, din 5 aprilie 2014, a eşuat. Potrivit directorului de Exploatare din cadrul Companiei Naţionale Administraţia Canalelor Navigabile, Anastasie Severin, în urmă cu câteva zile, firma olandeză specializată în astfel de operaţiuni a făcut o încercare de scoatere la suprafaţă a navei, însă aceasta a fost ratată, deoarece parâmele folosite s-au rupt. „Armatorul ne-a informat că în cursul acestei nopţi (vineri (9 mai) noapte - n.r.) se aşteaptă noi materiale din Olanda, respectiv două pompe de mare capacitate, lanţuri şi parâme mai groase. În aceste condiţii, armatorul speră să se facă o nouă încercare de ridicare a împingătorului la suprafaţă luni, 12 mai”, a spus Severin. El a precizat că la operaţiunea de ranfluare a navei se va folosi procedeul de doc plutitor. „În primă fază, toate încăperile şi gurile de aerisire ale navei vor fi izolate. Apoi, se vor folosi două barje în care se va introduce apă, iar ele vor fi scufundate la 1,5 - 2 metri. Între timp, pe sub împingător se vor trece lanţul şi parâma care vor fi legate de barje în momentul în care sunt sufundate, cât permite terenul. În condiţiile în care legăturile s-au realizat, se începe scoaterea apei din barje, iar odată cu această operaţiune se ridică şi împingătorul”, a explicat Severin. În tot acest timp, Administraţia Canalelor Navigabile va asigura derularea în siguranţă a traficului în zonă, pe un singur sens de navigaţie, cu viteză redusă şi evitându-se întâlnirile între nave. Nava-împingător „Dunafoldvar“, sub pavilion Ungaria, s-a scufundat după ce echipajele de pompieri, de pe apă şi de pe mal, s-au luptat mai bine de 12 ore să stingă un incendiu ce izbucnise la bord, în timp ce vasul tranzita magistrala de navigaţie.