Încheierea activităţilor comerciale trebuie declarată!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
SPITVBL. Atenţie!

Încheierea activităţilor comerciale trebuie declarată!

Administrație 25 Iulie 2011 / 00:00 512 accesări

30 DE ZILE Persoanele fizice autorizate şi persoanele juridice care desfăşoară activităţi comerciale în Constanţa, staţiunea Mamaia şi în Satul de Vacanţă nu mai datorează taxa pentru creşterea gradului de linişte şi siguranţă în derularea activităţilor economice începând cu data de întâi a lunii următoare celei din care nu mai desfăşoară nicio activitate economică pe raza municipiului Constanţa. Pentru aceasta, contribuabilii au obligaţia ca, în termen de 30 de zile de la închiderea punctelor de lucru, suspendarea activităţii şi/sau radierea societăţii, să depună la ghişeele Serviciului Public de Impozite, Taxe şi alte Venituri ale Bugetului Local (SPITVBL) Constanţa documentele în baza cărora a intervenit modificarea, respectiv, hotărârea AGA, încheierea de rezoluţie şi certificatul de înregistrare menţiuni, emise de Registrul Comerţului şi/sau certificatul de radiere de la Registrul Comerţului.

PENALITĂŢI Directorul executiv adjunct al SPITVBL, Carmen Trentea, spune că nedeclararea în termen de 30 de zile a modificărilor aduse statutului/actului constitutiv în cazul persoanelor juridice, precum şi în autorizaţiile de funcţionare, în cazul persoanelor fizice autorizate şi asociaţiilor familiale cu privire la închiderea de puncte de lucru constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 240 lei la 600 lei, în cazul persoanelor fizice autorizate şi asociaţiilor familiale, şi cu amendă de la 960 lei la 2400 lei în cazul persoanelor juridice. „Contravenţiile pot fi achitate şi pe loc sau în termen de cel mult 48 de ore de la data încheierii procesului-verbal ori, după caz, de la data comunicării acestuia, a jumătate din minimul amenzii“, a declarat Trentea.



12