În timp ce administrațiile din România se plâng că nu au surse de finanțare, alții, din alte țări, sunt capabili să găsească bani și în gaură de șarpe. Iar atunci când primarii comunelor românești spun că satele lor pitorești sunt pustii, că vor să atragă turiști, dar nu au cum, alții se folosesc de imaginație și fac bani grei din asta. Primarul unei comune din Ungaria ne-a servit o lecție valoroasă despre cum poți scoate bani și din piatră seacă. Pentru a evita un colaps financiar, edilul comunei Megyer (județul Veszprem), Kristof Pajer, a scos la închiriat tot satul. Pentru suma de 700 de euro pe zi (210.000 forinți), cei interesați pot folosi după bunul plac șapte case tradiționale, patru străzi - dintre care două asfaltate, patru hectare de teren arabil, animalele cooperativei comunale, biroul primarului, centrul cultural din localitate și stația de autobuz.

CHIRIAȘUL POATE DEVENI, DE ASEMENEA, VICEPRIMAR PENTRU UN WEEKEND ȘI ARE DREPTUL DE A SCHIMBA, TEMPORAR, NUMELE STRĂZILOR

Printr-o asemenea măsură... distractivă, credem că bugetele locale se pot rotunji binișor. Pentru că sunt destule sate constănțene care, deși au un potențial turistic uriaș, înoată într-o mare de sărăcie, ne-am întrebat dacă nu cumva se poate adopta o asemenea inițiativă și în așezările rurale din județul nostru. Mai exact, le-am cerut părerea primarilor din mediul rural.

CE CRED PRIMARII CONSTĂNȚENI? În cea mai mare parte, edilii din județul nostru au dat dovadă de scepticism atunci când au auzit ideea. Primarul localității Limanu, Nicolae Urdea, a cărui așezare este situată la câțiva kilometri de mare, a spus că nu i se pare normal ca un sat să fie scos la închiriat, atâta vreme cât nu este în proprietatea primarului sau a Consiliului Local. De aceeași părere este și edilul din Adamclisi, Anton Burcea, care consideră că această idee nu poate fi aplicată în România. Liderul administrației locale din Topalu, Gheorghe Murat, a punctat că o asemenea măsură, chiar și la nivel simbolic, încalcă unele drepturi constituționale, cum ar fi cel la proprietate. „Poate în Ungaria sunt alte legi, dar în România așa ceva nu are cum să fie aplicat. Este o aberație”, a spus Murat. Singurul care s-a arătat receptiv la această idee a fost edilul comunei Independența, Cristea Gâscan. El a mai încercat în trecut să atragă turiști în satul Fântâna Mare, care este locuit integral de etnici turci. Satul ar fi funcționat ca un muzeu locuit, în care turiștii străini ar fi venit să stea în casele tradiționale și să mănânce preparate specifice gătite de oamenii locului. Ideea nu s-a putut concretiza din cauza infrastructurii precare. Însă administrația nu a renunțat. „Inițiativa privind închirierea unui sat pentru activități turistice se poate aplica în România, atâta vreme cât legea nu interzice acest lucru. Eu aș demara un asemenea proiect. Trebuie să gândim puțin mai liber, să încurajăm creativitatea, mai ales când poate ajuta financiar comunitatea”, a spus Cristea Gâscan.

Una peste alta, ceea ce trebuie să înțelegem din această poveste este că nu putem atrage nici turiști și nici fonduri stând cu mâinile în sân și așteptând minuni. Scepticismul și lipsa de organizare tipic românești nu fac decât să ne pună mai multe bețe în roate decât avem deja. Până la urmă, soluții există, doar că trebuie puțin să ne deschidem orizonturile.

Sate de închiriat pentru evenimente corporatiste

Cătunul Megyer se află la aproximativ 180 de kilometri de Budapesta și are doar 18 locuitori. Dintre cele 20 de case construite pe teritoriul satului, doar cinci mai sunt locuite permanent. Cu toate acestea, Megyer și-a păstrat specificul rustic, iar administrația locală nu vrea cu niciun chip ca așezarea să își piardă frumusețea. Satul maghiar nu este singurul din lume care poate fi închiriat. O companie elvețiană a lansat serviciul „Rent a Village“, prin care marile corporații pot închiria zece sate montane din Germania, Elveția și Austria pentru a organiza diverse evenimente. Cei care închiriază așezările pot face tot ce vor în localitățile respective, de la redenumirea străzilor până la emiterea unei monede proprii, care poate fi folosită de participanți în perioada evenimentului. Bineînțeles, totul este mai mult o joacă. O joacă ce costă până la 350 de euro de persoană pe zi.