Închisoare cu executare pentru trafic de influenţă

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Închisoare cu executare pentru trafic de influenţă

Eveniment 13 Noiembrie 2009 / 00:00 1463 accesări

Curtea de Apel Constanţa a respins, ieri, recursul înaintat de o constănţeancă de 43 de ani, Dalida Ismail, care a fost condamnată la începutul anului de Tribunalul Constanţa la patru ani şi zece luni de închisoare cu executare pentru trafic de influenţă. Sentinţa nu este definitivă şi mai poate fi atacată cu recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Potrivit rechizitoriului, Dalida Ismail a intrat în atenţia oamenilor legii după ce Iuliana Cârjanu a formulat un denunţ împotriva ei pe data de 13 august 2007. Femeia a declarat în faţa anchetatorilor că a cunoscut-o pe Dalida Ismail în primăvara anului 2006, căreia i s-a plâns că a fost respinsă la examenul de obţinere a permisului de conducere. Dalida Ismail a asigurat-o că o poate ajuta să obţină carnetul întrucât are „pile” la Rutieră, dar că favorul o va costa 700 de euro. Iniţial, Iuliana Cârjaliu nu a vrut să dea mită, însă în luna august 2006 a picat iar examenul, iar atunci s-a decis să accepte oferta Dalidei Ismail. Cele două femei s-au întâlnit în apropierea supermarket-ului constănţean „Billa”, acolo unde Dalida Ismail i-a promis denunţătoarei că într-o săptămână îi va rezolva problema. Procurorii spun că, pe data de 14 august 2006, Iuliana Cârjanu s-a întîlnit din nou cu Dalida Ismail într-o cofetărie din oraşul Techirghiol, unde i-a dat 350 de euro ca avans, convenind să-i mai dea alţi 350 de euro în momentul în care va primi permisul de conducere. Denunţătoarea a realizat că a fost înşelată după ce Ismail a tot amânat-o cu fel şi fel de motive timp de un an. Imediat după Iuliana Cârjanu a reclamat-o pe Dalida Ismail la Poliţie, concubinul acesteia a sunat-o şi i-a promis că îi dă înapoi cei 350 de euro dacă îşi retrage denunţul şi dacă scrie o declaraţie că i-au fost restituiţi toţi banii. Procurorii spun că, pe durata anchetei, Dalida Ismail a negat acuzaţiile care i se aduc, la fel ca şi în faţa instanţei.



12