La aproape cinci ani de la prinderea sa în flagrant, un carder constănţean a fost condamnat ieri la zece luni de închisoare cu suspendare sub supraveghere de Tribunalul Constanţa. Petruţ Cătălin Cucui a fost judecat pentru comiterea infracţiunii de punere în circulaţie a unor instrumente de plată electronică falsificate, iar magistraţii au decis ca, timp de trei ani şi zece luni, tânărul să fie supravegheat pentru a nu încălca din nou legea penală. În caz contrar, pedeapsa cu suspendare se va transforma în pedeapsă cu executare. Potrivit procurorilor Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Constanţa, Petruţ Cătălin Cucui a fost prins pe 28 martie 2006 de poliţiştii Secţiei 3 în timp ce se pregătea să extragă bani dintr-un ATM de pe bulevardul Tomis. Asupra suspectului, oamenii legii au descoperit trei carduri care s-au dovedit a fi falsificate. Câteva luni mai târziu, spun procurorii DIICOT, pe data de 7 iulie 2006, constănţeanul a fost surprins în flagrant de oamenii legii, în zona Tomis Nord, în timp ce încerca să folosească patru carduri falsificate. Poliţiştii se aflau într-o misiune de supraveghere a bancomatelor din cartierul constănţean Tomis Nord. Ancheta procurorilor a durat până în septembrie, când l-au trimis în judecată, în stare de libertate.