Un tânăr de 25 ani, din Constanţa, a ajuns la puşcărie pentru că s-a implicat într-un scandal din cauza unei prostituate. Marius Aldea a fost condamnat de Tribunalul Constanţa la patru ani de închisoare cu executare pentru tentativă de omor calificat. Întrucât se consideră nevinovat, el a atacat sentinţa cu apel, iar procesul a ajuns pe rolul Curţii de Apel Constanţa şi va începe pe 8 septembrie. Procurorii spun că, în seara de 14 februarie, în jurul orei 20.20, tânărul a fost implicat într-un scandal izbucnit pe strada Despot Vodă, din cartierul constănţean Medeea. Potrivit anchetatorilor, cearta dintre gaşca lui Aldea şi cea a victimei, Ion Panait, s-a iscat din cauza serviciilor contra cost ale unei prostituate. După scandal, Panait s-a urcat pe un scuter şi a fugit, însă Aldea şi prietenii lui l-au urmărit cu o Dacie Logan. După o cursă prin oraş, agresorii l-au ajuns din urmă pe Panait pe strada Cumpenei, iar Aldea l-a înjunghiat. Panait a reuşit să ajungă la o benzinărie din zonă, unde a cerut ajutor. El a fost transportat la spital, iar medicii au constatat că victima a avut nevoie de 18 zile de îngrijiri medicale.