Închisoare pentru evaziune fiscală

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Închisoare pentru evaziune fiscală

Eveniment 07 Septembrie 2012 / 00:00 1398 accesări

Curtea de Apel Constanţa a judecat, ieri, recursul declarat de Adriana Simona Stănei (fostă Grosu), din Constanţa, împotriva sentinţei Judecătoriei Constanţa prin care a fost condamnată la patru ani de închisoare cu executare pentru evaziune fiscală şi fals în înscrisuri sub semnătură privată. Avocatul femeii a susţinut că Stănei este conştientă că a greşit atunci când a încălcat legea şi a cerut condamnarea ei la o pedeapsă cu suspendare. Apărătorul a argumentat că tânăra are un copil de opt luni, care are nevoie de mama lui pentru a creşte armonios. La rândul lui, procurorul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) a precizat că activitatea infracţională a Adrianei Simona Stănei, în calitate de asociat unic şi administrator al SC Alfarom 2000 SRL Constanţa, a fost dovedită cu probe clare, astfel încât trebuie menţinută sentinţa iniţială. Acuzata a susţinut că îşi asumă vina. „Vă rog doar să nu mă despărţiţi de copilaşul meu”, a spus Adriana Simona Stănei. Instanţa se va pronunţa pe 12 septembrie.

BUGET PĂGUBIT Conform procurorilor DNA Constanţa, în perioada iunie-septembrie 2008, Stănei a omis să evidenţieze în actele contabile ale SC Alfarom 2000 SRL Constanţa tranzacţii cu cereale în valoare totală de 34.849.093 de lei. Anchetatorii au stabilit că, de pe 30 iunie până pe 30 septembrie 2008, patroana a întocmit în fals mai multe borderouri de achiziţii de la mai multe persoane fizice inexistente, reuşind astfel prejudicierea bugetului statului cu 12.197.183 lei, echivalentul a 3.353.129 euro. Totodată, Adriana Simona Stănei este acuzată că, în perioada 2 iunie-16 septembrie 2008, s-a sustras de la efectuarea verificărilor financiare şi fiscale prin declararea fictivă a sediului societăţii, ea prezentând la Oficiul Registrului Comerţului Constanţa un contract de închiriere fals, înregistrat la Agenţia Finanţelor Publice. În vederea recuperării prejudiciului creat, procurorii au dispus instituirea sechestrului asigurător asupra unui imobil aparţinând patroanei SC Alfarom 2000 SRL Constanţa. Ea a fost trimisă în judecată în octombrie 2010, în stare de libertate.



12