Închisoare pentru folosirea petardelor şi rachetelor

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Închisoare pentru folosirea petardelor şi rachetelor

Eveniment 01 Decembrie 2006 / 00:00 1039 accesări

Începînd din acest an, folosirea petardelor sau a pocnitorilor, în afara unui cadru organizat, devine infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la trei luni la un an. Şeful Direcţiei Arme Explozivi şi Substanţe Toxice (DAEST), cms şef Niculae Marinescu a declarat cã noua lege în domeniul pirotehnic va intra în vigoare astãzi şi îi vizeazã atît pe cei care folosesc sau deţin, cît şi pentru cei care comercializeazã obiecte pirotehnice. Aceastã decizie a fost luatã ca urmare a celor 450 de accidente înregistrate la finele anului trecut, cînd cele mai multe dintre victime au ajuns la spital cu rãni grave, iar douã persoane şi-au pierdut viaţa. De asemenea, începînd din acest an, autoritãţile au hotãrît ca bateriile de artificii, petardele şi rachetele sã fie interzise cu desãvîrşire. Singurele obiecte pirotehnice care vor mai putea fi folosite fãrã încãlcarea legii sînt artificiile, jerbele, mini faclele, steluţele, a cãror conţinut exploziv nu depãşeşte trei grame. Conform noii legislaţii, obiectele pirotehnice interzise persoanelor fizice pot fi folosite, doar la evenimente organizate, de firme avizate în acest sens. Pentru copiii cu vîrste sub 14 ani prinse cã folosesc materiale pirotehnice interzise, vor rãspunde, în faţa legii, pãrinţii acestora. Conform statisticilor, anul trecut, românii au folosit peste 1.700 de tone de obiecte artizanale şi de distracţie pe bazã de amestecuri pirotehnice. Poliţia urmeazã sã identifice toate firmele deţinãtoare de materiale pirotehnice, estimînd cã, la nivel naţional, la momentul de faţã, existã 1.200 de tone de produse pirotehnice, din care peste 800 fac parte din categoria celor interzise.

Taguri articol


12