Judecat în stare de arest preventiv pentru trafic de droguri de risc, Ion Alexandru Ilicenco, de 26 ani, din Constanţa, a fost condamnat, ieri, de Tribunalul Constanţa, la un an de închisoare cu executare. Sentinţa nu este definitivă. Potrivit actului de inculpare, pe 12 august, tânărul a fost prins în flagrant în timp ce se pregătea să comercializeze un kilogram de canabis. Oamenii legii spun că Ilicenco se afla într-o maşină parcată pe strada Unirii, din cartierul constănţean Faleză Nord, aşteptându-l pe cumpărător. Ofiţerii de la Antidrog Constanţa i-au cerut lui Ilicenco să coboare din autoturism, dar acesta a apăsat pedala de acceleraţie şi a demarat în trombă. Fugarul nu a apucat să ajungă prea departe, fiind blocat în trafic de poliţişti. Anchetatorii spun că Ilicenco a deschis portiera şi a încercat să fugă, îmbrâncindu-l pe un poliţist care îi stătea în cale. Într-un final, el a fost imobilizat şi dus la audieri. Tânărul a fost evaziv în declaraţii, susţinând că a primit canabisul de la o persoană necunoscută şi că trebuia să i-o dea, fără bani, unui individ pe care nu îl cunoaşte. El a afirmat că este consumator de canabis, nicidecum traficant. Procurorii DIICOT au efectuat o percheziţie în locuinţa lui Ion Alexandru Ilicenco şi au găsit alte 170 de grame de canabis, împachetate în 24 de punguliţe.