Închisoare pentru ultragierea a doi poliţişti

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Închisoare pentru ultragierea a doi poliţişti

Eveniment 31 Mai 2011 / 00:00 623 accesări

Doi fraţi din Constanţa îşi vor petrece următorul an după gratii pentru că au agresat doi poliţişti. Ieri, Judecătoria Constanţa i-a condamnat la câte un an de închisoare cu executare pe Ionel Boaru, de 41 de ani, şi pe Stănică Boaru, de 47 ani, acuzaţi de ultraj. Hotărârea nu este definitivă. Conform actului de inculpare, incidentul provocat de cei doi fraţi a avut loc în noaptea de 9 spre 10 septembrie 2009, în localitatea constănţeană Cumpăna. Procurorii spun că, aproape de miezul nopţii, pe strada Cireşica, poliţiştii l-au observat pe Ionel Boaru într-o stare avansată de ebrietate, chiar în momentul în care spărgea geamul unei staţii de autobuz. Pentru că bărbatul nu a vrut să se legitimeze şi nici nu avea asupra sa acte de identitate, oamenii legii l-au dus la sediul de poliţie.

• AGRESAŢI ÎN SEDIUL POLIŢIEI • După doar câteva minute, în clădire şi-a făcut apariţia fratele scandalagiului, Stănică Boaru. Poliţistul care făcea cercetarea, agent şef Ion Neculăică, a declarat că cei doi au devenit recalcitranţi, au adresat injurii şi au început să îl lovească cu pumnii şi picioarele. Pentru că nu a putut să le facă faţă celor doi agresori, poliţistul a cerut ajutorul unui echipaj al Poliţiei Comunitare Cumpăna. „Când am intrat în postul de poliţie, am găsit două persoane extrem de violente care, în nenumărate rânduri, ne-au ameninţat cu moartea şi ne-au lovit. Am încercat să îi potolim, însă nu au vrut să înţeleagă şi au continuat să dea în noi. După ce le-am pus cătuşele, cei doi fraţi s-au bătut între ei şi s-au dat cu capul de pereţi ca să îşi provoce singuri lovituri“, a declarat agentul Marius Mituliţă, de la Poliţia Comunitară Cumpăna. Până la urmă, poliţiştii au reuşit să îi imobilizeze pe cei doi fraţi. În urma acestui scandal, agenţii Neculăică şi Mituliţă s-au ales cu mâinile fracturate şi cu multiple vânătăi pe faţă.



12