Închisoarea Bagram din Afganistan ar putea găzdui suspecţi de terorism de la Guantanamo

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Închisoarea Bagram din Afganistan ar putea găzdui suspecţi de terorism de la Guantanamo

Externe 23 Martie 2010 / 00:00 249 accesări

Centrul de detenţie american Bagram din Afganistan ar putea fi extins după modelul celui din Guantanamo, pentru a fi încarceraţi suspecţi de terorism din lume, fiind considerat, de oficialii americani, o alternativă la închisoarea din Cuba. Folosirea în continuare a centrului de detenţie de la Guantanamo, pe care preşedintele Barack Obama promisese să-l închidă în decursul unui an de la preluarea atribuţiilor sale, a generat o dilemă din cauza dificultăţii găsirii unei soluţii pentru găzduirea celor mai periculoşi deţinuţi.

Trimiterea presupuşilor membri ai reţelei al-Qaida, deţinuţi în ţări precum Yemen şi Somalia, la centrul din Bagram, care este situat la nord de Kabul, ar stârni controverse. Generalul Stanley McChrystal, comandantul forţelor americane din Afganistan, şi-a exprimat deja opoziţia, din cauza imaginii negative a acestei închisori. Pentru opinia publică din Afganistan, centrul de la Bagram este asociat cu încălcarea drepturilor omului, deşi vechea închisoare a fost înlocuită cu un complex nou, în cadrul unei baze aeriene americane. Potrivit ”The Times”, cealaltă variantă, ce implică folosirea unei închisori speciale de pe teritoriul SUA, este considerată ca fiind mai puţin fezabilă, deoarece deţinuţii ar trebui deferiţi justiţiei americane. De asemenea, în cazul anumitor suspecţi, consideraţi de oficialii americani ca fiind mai periculoşi, se vor întâmpina dificultăţi din cauza lipsei de dovezi. Totodată, o astfel de măsură ar întâmpina opoziţia Congresului.

În prezent, închisoarea de la Bagram găduieşte circa 800 de deţinuţi, inclusiv un număr mic de comabatanţi străini care nu au fost arestaţi în Afganistan, dar trimişi la acest centru în perioada administraţiei Bush.

Taguri articol


12