Incident armat! Doi bărbați, împușcați mortal în cap

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Incident armat! Doi bărbați, împușcați mortal în cap

Externe 26 Mai 2018 / 13:23 847 accesări

Incident armat în Franța. Doi bărbați au fost împușcați mortal în cap 127

Pentru a doua oară în această săptămână, Marsilia, oraş în sud-estul Franţei, a fost scena unui episod violent sâmbătă: doi bărbaţi au fost ucişi cu focuri de armă, într-o aparentă reglare de conturi, au informat surse judiciare, relatează AFP.

Cu puţin înainte de ora 01:00 locală (23:00 GMT, vineri), un atacator cu cagulă, înarmat cu o puşcă, a pătruns în incinta unei asociaţii sportive din cartierul Estaque, nordul oraşului, a declarat procurorul Marsiliei, Xavier Tarabeux, confirmând o informaţie apărută în cotidianul regional La Provence.

Victimele sunt doi bărbaţi cu vârste în jur de 30 de ani, iar modul de operare indică o probabilă reglare de conturi, a spus magistratul.

Dacă această pistă va fi confirmată, numărul morţilor în urma reglărilor de conturi va ajunge la 11 în Marsilia de la începutul anului.

La Estaque, atacatorul a deschis focul într-un centru sportiv în care mai multe persoane jucau cărţi, una dintre victime fiind împuşcată în cap iar cealaltă în piept şi abdomen.

În total, 18 cartuşe provenind de la o armă de tip Kalaşnikov au fost găsite la faţa locului, a declarat Xavier Tarabeux.

Atacatorul, care era aşteptat de un complice, potrivit martorilor, a fugit într-un vehicul găsit de anchetatori incendiat în localitatea Sausset-Les-Pins, la vest de Marsilia.

Sursă: Agerpres

Taguri articol


12