Premierul bulgar, Boiko Borisov, l-a şocat pe omologul său olandez, Mark Rutte, trimiţând un SMS în timpul ceremoniei de înmânare a Premiului Nobel pentru Pace Uniunii Europene, la Oslo, în Norvegia. Gestul premierului bulgar a fost difuzat în transmisiunea directă online a ceremoniei, potrivit agenţiei bulgare de ştiri BGNES, Borisov fiind prins trimiţând un SMS pe telefon în timpul discursului preşedintelui Consiliului European, Herman Van Rompuy, unul dintre cei trei lideri europeni care au primit Premiul Nobel pentru Pace 2012. BGNES comentează că, în timpul unor aplauze, Boiko Borisov a fost ”încurcat” de telefonul mobil, pe care îl ţinea strâns în mână, din cauza mesajului text pe care se pare că l-a considerat mai important. ”Milioane de persoane din lume au văzut faţa reprezentantului Bulgariei şi telefonul acestuia”, continuă agenţia, adăugând că, potrivit unor reporteri bulgari, Boiko Borisov pare să trimită destul de des mesaje text către diferite persoane, în timpul unor evenimente, pe care le-ar întreba cum a fost. În comentariul critic la adresa lui Boiko Borisov, agenţia notează că ”ar fi trebuit mai degrabă să exploateze avantajul că stătea lângă omologul său olandez, Mark Rutte şi să îi spună câteva cuvinte despre poziţia Olandei împotriva Bulgariei cu privire la aderarea la Spaţiul Schengen”.