O echipă de control din cadrul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române a sosit zilele trecute la Constanţa pentru a cerceta împrejurările exacte în care s-a produs incidentul din data de 20 aprilie, atunci când un jandarm ar fi ameninţat cu pistolul un poliţist alături de care se afla în patrulare. Cazul de atunci nu a fost nici până la ora actuală lămurit. Cu toate acestea, jandarmul implicat în scandal a demisionat din funcţie. Amintim că incidentul a avut loc în noaptea de 19 spre 20 aprilie, în jurul orelor 04.00, între un agent al Poliţiei Neptun şi un jandarm din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean (IJJ) Constanţa - Detaşamentul 6 Neptun. Atât reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Constanţa, cât şi cei ai IJJ Constanţa au refuzat la acea dată să comunice detalii despre altercaţia dintre cei doi oameni ai legii, cu toate că o comisie a efectuat cercetări la locul incidentului. Surse neoficiale au declarat că cei doi se aflau în exercitarea atribuţiilor de serviciu. La un moment dat, jandarmul a spus că pleacă să îşi cumpere ţigări. La scurt timp, militarul s-ar fi întors mirosind puternic a alcool şi ar fi început să se certe cu poliţistul. Angajatul IJJ Constanţa ar fi scos arma din toc şi ar fi îndreptat-o spre agentul de poliţie. Imediat după încheierea incidentului, poliţistul a fost testat cu aparatul Drager şi s-a stabilit că nu consumase băuturi alcoolice. Varianta oficială a fost aceea că jandarmului i s-a făcut rău şi a fost scos din serviciu, dar nimeni nu a confirmat sau infirmat faptul că acesta ar fi consumat alcool şi l-ar fi ameninţat pe agentul de poliţie.