Guvernul doreşte schimbarea legii incompatibilităţii pentru că este lipsită de noimă, după cum a declarat, ieri, vicepremierul Liviu Dragnea. El spune că este anormal ca o comunitate să nu-şi poată desemna un reprezentant în cadrul unei societăţi comerciale de interes public. „Este o prevedere mai mult decât incorectă. Este nedreaptă! Legea trebuie modificată şi clarificată, fiind deja iniţiată procedura de amendare, aflată în prezent la Ministerul Justiţiei”, a declarat Dragnea. El a anunţă că a discutat şi cu oficiali europeni pe această temă şi că nici aceştia nu îşi explică cum, în România, conflictul de interese apare atunci când o persoană publică (un primar, spre exemplu) este numită reprezentant al comunităţii în cadrul unei societăţi comerciale publice, aşa cum sunt cele de apă şi canal. Zeci de primari din România au fost declaraţi incompatibili din această cauză şi au atacat decizia în instanţă. Vicepremierul spune că, în practica europeană, conflictul de interese apare numai atunci când publicul se amestecă în afacerile private.