Consiliul Concurenţei (CC) are în derulare 56 de investigaţii de încălcare a legii concurenţei, din care peste jumătate au ca obiect înţelegerile pe verticală între companii, urmate de carteluri, un sfert din total, anul trecut fiind finalizate 17 cazuri şi declanşate 9 investigaţii. Numărul investigaţiilor în derulare este de 56, cu 11% mai puţine faţă de 2013. Anul trecut, șapte investigaţii au fost finalizate cu amenzi şi două cu asumarea de angajamente, iar peste 50% dintre sancţiuni au fost aplicate pentru înţelegeri de tip cartel. În total, CC a aplicat amenzi de 184,6 milioane lei, cu 113% mai mult faţă de 2013. Cele mai mari sancțiuni (peste 154 milioane lei) au fost aplicate retailerilor Metro, Real, Selgros, Mega Image şi furnizorilor acestora, pentru fixarea preţurilor la raft şi comportamentul defectuos în cadrul promoţiilor. Un caz interesant a fost al firmei Foserco (parte a grupului american Weatherford), care a fost scutită de amendă în cadrul investigației pentru trucarea unor licitații organizate de Romgaz. „Este prima investigaţie declanşată în urma unei cereri de clemenţă. Mai multe companii s-au înțeles să își împartă lucrările de foraj pentru care Romgaz urma să organizeze licitaţii publice, stabilind dinainte câştigătorii şi modul în care urmau să acţioneze. Una dintre firmele implicate ne-a furnizat probele încălcării legii concurenței, motiv pentru care a fost exonerată de la plata amenzii“, a declarat ieri președintele CC, Bogdan Chirițoiu. Un alt caz inedit este cel al companiei elene Intralot, amendată în investigația privind Loteria. Potrivit CC, amenda nu a putut fi colectată de ANAF, întrucât firma în cauză nu are sediul în România, ci în Grecia. Concurența a sancționat Loteria Română și companiile Intralot, Intracom și Lotrom cu amenzi totale de 16,85 milioane lei, pentru un deal privind implementarea programului de video-loterie, care, printr-un contract de zece ani, a eliminat competiția din piață.