Inculpări în scandalul interceptărilor ilegale din Marea Britanie

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Inculpări în scandalul interceptărilor ilegale din Marea Britanie

Monden 25 Iulie 2012 / 00:00 351 accesări

Andy Coulson, fost consilier de presă al premierului britanic, David Cameron, a fost inculpat oficial pentru interceptări telefonice ilegale, alături de alţi şapte foşti jurnalişti ai grupului News International, între care şi Rebekah Brooks, fosta protejată a magnatului Rupert Murdoch. Purtătorul de cuvânt al Parchetului britanic a anunţat decizia de a inculpa opt dintre cei 13 suspecţi în cadrul scandalului politico-mediatic al interceptărilor telefonice, dispunând de dovezi suficiente cu privire la implicarea lor. În afară de Andy Coulson şi Rebekah Brooks, persoanele inculpate sunt foşti jurnalişti la tabloidul ”The News of the World”, între care Neville Thurlbeck, fost şef al secţiunii de reportaj, dar şi detectivul particular Glenn Mulcaire. Rebekah Brooks a mai fost deja inculpată în luna mai, împreună cu alte cinci persoane, sub acuzaţia de obstrucţionare a justiţiei, în cadrul aceluiaşi scandal al interceptărilor telefonice ilegale.

Scandalul a dus la închiderea tabloidului ”The News of the World” din cadrul grupului de presă News International, deţinut de Rupert Murdoch. Publicaţia, care avea cel mai mare tiraj din presa britanică, a fost acuzată de ascultarea convorbirilor telefonice a sute de persoane, pentru obţinerea de informaţii.



12