Inculpat în dosarul primarului Craiovei, candidat unic pentru postul de administrator public

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Inculpat în dosarul primarului Craiovei, candidat unic pentru postul de administrator public

Administrație 05 Octombrie 2016 / 16:51 1017 accesări
Radu Preda alături de Lia Olguța Vasilescu

Radu Preda alături de Lia Olguța Vasilescu

Radu Preda, unul dintre inculpaţii din dosarul în care Olguţa Vasilescu a fost trimisă în judecată pentru fapte de corupţie, s-a înscris la concursul pentru funcţia de administrator public al oraşului Craiova, fiind şi unicul candidat.

Radu Preda a mai ocupat postul de administrator public al Craiovei pentru mai bine de un an, în mandatul anterior al Olguţei Vasilescu. Acum, primăria a organizat un nou concurs pentru postul rămas liber pentru ocuparea funcţiei.

Singurul candidat este Radu Preda, iar dosarul acestuia a fost şi acceptat de comisia de concurs, urmând ca pe 13 octombrie să i se analizeze proiectul de management.

Radu Preda este trimis în judecată în dosarul "Faţada", dosar în care primarul Craiovei, Olguţa Vasilescu, este acuzat de fapte de corupţie.

Acuzaţiile aduse lui Preda sunt de complicitate la luare de mită şi de instigare la spălare de bani. Concret, procurorii spun că acesta a instigat-o pe Daniela Elena Popescu, cealaltă inculpată din dosar, reprezentantă a unei asociaţii non-profit, să încheie contracte de sponsorizări pentru reabilitarea faţadelor unor blocuri, sponsorizări pe care procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie le consideră nelegale.

"Referitor la banii pretinși și primiți de primarul municipiului Craiova, cu ajutorul celorlalți doi inculpați, din probele administrate a rezultat că inculpata Popescu Elena Daniela, președinte al asociației, în cunoștință de cauză, la instigarea inculpatului Preda Radu, care, de asemenea, cunoștea proveniența și modul real de obținere a sumelor de bani intrate în contul asociației cu titlu de sponsorizări, a acceptat încheierea a patru contracte de sponsorizare. Ulterior, în luna iunie 2014, inculpata Popescu Elena Daniela, a dispus transferul sumei de 316.471 lei din contul asociației în contul unei societăți comerciale, în scopul disimulării adevăratei naturi a provenienței acesteia, cunoscând că provine din săvârșirea infracțiunii de luare de mită", au arătat anchetatorii.

DNA consideră că în acest mod Olguţa Vasilescu ar fi primit mită suma totală de 568.291,37 lei.

Reamintim că în acest dosar, magistraţii Tribunalului Bucureşti au admis în parte cererile şi excepţiile formulate de cei trei inculpaţi şi au exclus probe obţinute "în mod nelegal".

"Constată neregularitatea actului de sesizare a instanţei în ceea ce priveşte stabilirea obiectului şi limitelor judecăţii cu referire la inculpaţii Preda Radu Cosmin şi Popescu Elena Daniela. În baza art.345 alin.2 Cpp rap.la art.282 alin.1 Cpp şi art.102 alin.3 Cpp, cu ref. la art.6 din CEDO constată nulitatea relativă a actelor de urmărire penală privind pe inculpata Vasilescu Lia Olguţa, prin încălcarea dreptului acesteia la apărare. Exclude actele de urmărire penală efectuate de ofiţerii de poliţie judiciară fără a avea delegarea procurorului de caz şi anume: declaraţiile martorilor Selavartea Constantin, Vlăsceanu Ion, Miereanu Gabriela şi denunţul (declaraţie) formulat de Pârvulescu Ionuţ Cosmin la data de 07.03.2016. Exclude proba constând în interceptarea convorbirii ambientale dintre Vlăsceanu Ion şi Părvulescu Ionuţ din data de 19.02.2016, aceasta fiind obţinută în mod nelegal", se arată în decizia instanţei.



12