Conform noilor exigenţe din politică, cultura şpriţului, mai ales a şpriţului de vară, reprezintă un criteriu de bază în ce priveşte selecţia grupurilor. Practic, în urmă cu patru ani de zile, şpriţul a coagulat în jurul său numeroase personaje aflate la putere, cu apucături dintre cele mai stranii. El a fost definit, mă refer la şpriţul de vară, ca fiind limbajul comun al unor mahmuri care conduc ţara. Sînt indivizi care se confruntă des pe scena politică, făcînd mult tămbălău pe teme de-a dreptul derizorii. După un ceas, îi vezi că se pitesc pe o terasă la şpriţ. De dimineaţă pînă seara, acesta este intervalul de timp în care şpriţul de vară este prelucrat şi consumat cu mult simţ civic şi patriotic. În cazul unor politicieni, cultura şpriţului este evidentă. Îţi sare în ochi de la o poştă, precum şpanul. La acest capitol, putem vorbi despre obiceiuri şi apucături bine definite, chiar dacă, în anumite momente, politicienii beau la fel ca mocofanii. Cultura şpriţului şi factorii ei sînt responsabili de ceea ce se întîmplă în ţărişoara noastră. De cele mai multe ori, imboldul în muncă şi activitate revoluţionară este dat de tăria şi verticalitatea strîmbă a şpriţului. Care, de necrezut, a ajuns criteriu de selecţie în promovarea unor candidaţi la alegerile locale şi parlamentare! Dacă bei cu mine, te fac om! Electoratul, curios din fire, mai întreabă cîteodată de un candidat sau altul, se interesează ce hram poartă. Răspuns: “Bea cot la cot cu cutare. E coleg de şpriţ cu...” Curios, cînd se dau astfel de răspunsuri, se fac semne disperate tot mai sus! Şi mai sus... Ca să vedeţi pe ce culmi a ajuns şpriţul, indiferent că este de vară sau nu... Inculţii care nu au habar de biografia şi istoria şpriţului sînt traşi pe “linie moartă”. Ca să-şi facă damblalele, şeful cel mare trebuie să se înconjoare de machitori serioşi şi perseverenţi. Dacă se poate, chiar profesionişti. Inculţii şpriţului sînt priviţi cu multă milă şi compasiune sinceră. Ce dacă sînt pregătiţi şi competenţi în anumite sectoare de activitate?! Nu au nicio şansă să promoveze. Cariera lor sfîrşeşte lamentabil într-un birou insalubru, nu la vreun minister şi nici în vreun palat. Motivul? Repet, incultura şpriţului, care se reflectă în incapacitatea de a răspunde la două întrebări. Unde şi cu cine ai băut? Pe un tip doxat în materie de şpriţ de vară îl recunoşti repede după paloarea feţii şi după cearcănele de la ochi, caracteristici care contează foarte mult în CV-ul personal. Diploma e pe post de fistic sau rahat cu perje. Cunosc indivizi care, de patru ani încoace, apa nu le mai place. Au realizat şi ei că mahării politici nu se încurcă cu un băutor de apă plată. Aţi constatat şi dumneavoastră că şpriţul adună la aceeaşi masă fel şi fel de feţe, indiferent de categoria politică sau de saivan pe care o reprezintă. Sub acelaşi impuls, dar cu sigla tirbuşonului, se fac fel şi fel de alianţe. Nu se poate spune că, pînă acum, machitorii nu s-au mişcat bine pe acest tronson al pupăturilor pe frunte şi a mînjitului cu marmeladă. Cultura şpriţului plasează în centrul atenţiei noastre doctrina chefliilor, specimene care confundă ţara cu un ţambal pe care îşi pun ei batista murdară de muci.