Mai devreme ca în alţi ani, “Marele Circ” programează incursiunea americană în acest debut de iunie, cursele din Canada şi SUA urmînd să se dispute la o săptămînă distanţă, duminica asta şi duminica următoare. Grand Prix-ul Canadei se va desfăşura pe acelaşi circuit “Gilles Villeneuve”, criticat recent de Ecclestone pentru condiţiile de securitate destul de modeste. O mişcare neinspirată pentru Bernie, avînd în vedere că anul acesta se comemorează 25 de ani de la moartea celebrului pilot canadian, al cărui nume a fost dat circuitului de la Montreal. De altfel, Ecclestone pare că s-a ramolit, o altă recentă gafă de-a lui fiind ideea “genială” ca GP-ul Franţei să se organizeze pe un circuit în jurul… Palatului Versailles!!! Revenind la cursa canadiană, să notăm că Ferrari urmăreşte să-şi îmbunătăţească remarcabilul record - 11 victorii obţinute în Canada - ceea ce ar readuce scuderia în lupta pentru titlul constructorilor. Numai că anul trecut aici s-a impus Alonso, acelaşi care a dominat cu autoritate cursa de la Monaco! Profitînd de pasa bună în care se află, campionul mondial en titre va încerca să obţină o nouă victorie care să-i consolideze şefia clasamentului general. Antrenamentele oficiale sînt programate sîmbătă seară de la ora 20.00, ora României, urmînd a stabili grila de start pentru cursa de duminică, programată tot la ora 20.00.
Clasamentele generale la zi - @ Piloţi: 1-2. Lewis Hamilton (Anglia), Fernando Alonso (Spania) 38p; 3. Felipe Massa (Brazilia) 33p; 4. Kimi Räikkönen (Finlanda) 23p; 5. Nick Heidfeld (Germania) 18p; 6. Giancarlo Fisichella (Italia) 13p; 7. Robert Kubica (Polonia) 12p; 8. Nico Rosberg (Germania) 5p; 9-10. Jarno Trulli (Italia), David Coulthard (Anglia) 4p; 11. Heikki Kovalainen (Finlanda) 3p; 12. Alexander Wurz (Austria) 2p; 13-14. Ralf Schumacher (Germania), Takuma Sato (Japonia) 1p. @ Firme: 1. McLaren-Mercedes 76p; 2. Ferrari 56p; 3. BMW-Sauber 30p; 4. Renault 16p; 5. Williams 7p; 6. Toyota 5p; 7. Red Bull 4p; 8. Super Aguri 1p.