„Îndemn artistic”, la Colegiul Naţional de Arte „Regina Maria”

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

„Îndemn artistic”, la Colegiul Naţional de Arte „Regina Maria”

Cultură 21 Septembrie 2009 / 00:00 416 accesări

La Colegiul Naţional de Arte „Regina Maria” se vernisează, astăzi, de la ora 12.00, expoziţia de desen, graphic-design şi proiecte „Îndemn artistic”, semnată de Suzana Popa şi Sebastian Popa, studenţi în anul al III-lea, specializarea Design, la Facultatea de Arte Decorative şi Design din cadrul Universităţii Naţionale de Arte Bucureşti. Expoziţia, organizată la iniţiativa profesorului de design de la Colegiul Naţional de Arte, Constantin Grigoruţă, este un excelent prilej pentru elevii din anii terminal de liceu să vadă care sînt cerinţele pentru admiterea la o facultate de profil şi să fie introduşi în atmosfera orelor de studiu, de la facultate. Prin cele peste o sută de lucrări de culoare, studii şi proiecte, Suzana şi Sebastian Popa, care studiază designul cu Cezar Şuteu, la Universitatea Naţională de Arte Bucureşti, vin în ajutorul colegilor lor mai mici, pentru ca aceştia să se poată prezenta la un nivel înalt la admiterea de la facultate şi să poată să evolueze pe plan profesional.

Suzana Popa şi Sebastian Popa s-au remarcat, în această vacanţă, prin organizarea a numeroase manifestări cu caracter artistic, menite să le menţină la un nivel optim tonusul creator. Printre manifestările lor, cu impact în spaţiul public tomitan, s-au numărat organizarea concursului de desene pentru copii „Pentru un zîmbet”, acţiunea de face-painting de la Clubul Isteţilor, expoziţia de pictură de la Forumul Democrat al Germanilor şi expoziţia de fotografie artistică „Expresii vizuale” de la Biblioteca Judeţeană.

Taguri articol


12