Îndemn la atacarea intereselor franceze în lume

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Îndemn la atacarea intereselor franceze în lume

Externe 08 Mai 2013 / 00:00 340 accesări

Un lider al organizaţiei al-Qaida din Maghrebul Islamic (AQMI) a îndemnat la atacarea intereselor franceze peste tot în lume, într-o înregistrare video postată online ieri. Denunţând ”cruciada purtată de Franţa împotriva musulmanilor şi ocuparea de către Franţa a unui teritoriu al islamului”, referindu-se la Mali, Abu Obeida Yousef Al-Annabi, liderul consiliului care conduce AQMI, îndeamnă musulmanii la mobilizare şi \"la jihad (război sfânt). În acest mesaj datat din 25 aprilie, el le cere musulmanilor din lumea întreagă să atace interesele franceze peste tot, deoarece, ”din prima zi a agresiunii, au devenit ţinte legitime”. El făcea referire la intervenţia militară a Franţei în Mali, lansată în ianuarie.

Franţa a început retragerea celor aproximativ 4.500 de militari mobilizaţi în Mali şi predarea ştafetei către MISMA (Misiunea internaţională de sprijinire a Mali), formată din 6.300 de persoane. Autorităţile franceze au anunţat totodată că aproximativ o mie de militari vor rămâne în Mali după 2013, cu scopul de a sprijini, în caz de necesitate, forţele ONU solicitate să înlocuiască MISMA. Operaţiunea lansată de Franţa a permis recucerirea principalelor oraşe din nordul Mali, ocupate de anul trecut de grupări islamiste afiliate reţelei teroriste al-Qaida. Totodată, preşedintele francez, François Hollande, a declarat ieri că ”Franţa tratează cu seriozitate ameninţările proferate de AQMI”.

Taguri articol


12